Jurnalul.ro Ştiri Externe Alertă sanitară în Congo: Focar de infecție cu o nouă tulpină de Ebola. Zeci de oameni au murit

Alertă sanitară în Congo: Focar de infecție cu o nouă tulpină de Ebola. Zeci de oameni au murit

de Redacția Jurnalul    |   

80 de oameni au murit, într-un nou focar de Ebola confirmat în Congo, în provincia Ituri din estul țării. Anunțul a fost dat de Ministrul Sănătății din Congo, vineri seară.

Tulpina, ar fi diferită față de focarele anterioare, iar experții încearcă să o secvențieze.

Până în prezent, au fost înregistrate 246 de cazuri suspecte de infectare cu virusul, potrivit declarațiilor date de Ministerul Sănătății.

Primul caz suspect a fost cel al unei asistente medicale care a murit după simptome, precum febră, sângerări, vărsături și slăbiciune severă. Asistenta a fost tratată la Centrul Medical Evanghelic din orașul Bunia, potrivit Reuters.

Guvernul din Congo a activat centrul de operațiuni de urgență în domeniul sănătății. Autoritățile congoleze au întărit supravegherea epidemiologică și de laborator și a dispus mobilizarea rapidă a echipelor de intervenție.

Centrul African pentru Controlul și Prevenirea Bolilor a anunțat într-un comunicat că organizează o reuniune de urgență cu Congo, Uganda, Sudanul de Sud și partenerii internaționali pentru a consolida eforturile de supraveghere transfrontalieră, de pregătire și de intervenție.

O nouă tulpină de Ebola

Potrivit Centrului African pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, rezultatele inițiale ale testelor de laborator sugerează prezența unei tulpini a virusului diferită de cea din Zair, secvențierea fiind în curs de desfășurare pentru a o caracteriza mai bine.

Jean-Jacques Muyembe, virologul congolez care a contribuit la descoperirea virusului Ebola și care conduce Institutul Național de Cercetări Biomedicale din Kinshasa, a declarat pentru Reuters că toate cele 16 focare anterioare din Congo, cu excepția unuia, au fost cauzate de tulpina Zaire.

Identificarea unei variante diferite va complica eforturile de combatere a epidemiei, a afirmat el, întrucât tratamentele și vaccinurile existente au fost dezvoltate împotriva tulpinii Zaire.

„Având în vedere fluxul intens de persoane între zonele afectate și țările vecine, coordonarea regională rapidă este esențială”, a declarat Jean Kaseya, directorul general al Africa CDC, într-un comunicat.

Subiecte în articol: ebola congo
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri