Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Ai grijă de corpul tău! Iată care sunt cele mai bogate alimente în colagen

Ai grijă de corpul tău! Iată care sunt cele mai bogate alimente în colagen

de Andreea Tiron    |   

În ultimii ani, colagenul a căpătat o importanță aparte în menținerea sănătății, iar această proteină esențială există într-o varietate de produse pe care le găsim în farmacii, de la seruri, pastile și tot felul de suplimente pentru frumusețe și îngrijirea pielii. Colagenul este o componentă structurală a oaselor, dinților, pielii, ligamentelor, tendoanelor, mușchilor, vaselor de sânge, corneei și țesuturilor conjunctive care ne susțin corpul întreaga viață.

Deși putem lua suplimente de colagen, ar fi păcat să nu îl obținem în mod natural din anumite alimente, în principal de origine animală. Potrivit themanual.com, organismul poate sintetiza colagen prin combinarea aminoacizilor prolină și glicină. Acest proces necesită vitamina C, zinc și cupru, așa că, pe lângă consumul de alimente bogate în proteine, aportul adecvat al acestor micronutrienți va sprijini producția endogenă de colagen a organismului.

Iată lista celor mai bogate alimente în colagen, pentru a vă ajuta să aveți țesuturi sănătoase, piele elastică, articulații mobile și mușchi puternici:

Ciorba de oase

Ciorba de oase a devenit din ce în ce mai populară în ultimul deceniu. Această zeamă hrănitoare este obținută prin fierberea oaselor animalelor (vacă, găină, pește, porc, curcan). Nu vă feriți să puneți în oală inclusive țesuturile conjunctive, cum ar fi copite, ciocuri sau tendoane, pentru că acestea aduc un aport consistent de colagen. Supa de oase poate fi consumată ca atare, sau combinată cu diferite legume.

Deși poate părea că oasele animalelor nu ar fi atât de hrănitoare, fierberea prelungită le înmoaie și astfel, se eliberează vitaminele și mineralele din interior. Oasele și țesutul conjunctiv sunt bogate în colagen, împreună cu alte minerale, inclusiv calciu, fosfor, magneziu, potasiu și sulf.

Pui și curcan

Carnea de pui și curcanul sunt ambele bogate în colagen natural, motiv pentru care multe suplimente de colagen sunt derivate din aceste surse. Țesutul conjunctiv, pielea și tendoanele sunt deosebit de bogate în collagen. Păsările de curte sunt, de asemenea, bogate în prolină și glicină, aminoacizii necesari pentru a sintetiza colagenul în organism, astfel încât veți obține un dublu aport de colagen atunci când mâncați aceste alimente.

Pește și scoici

Peștele, cum ar fi somonul și macroul, au un conținut ridicat de colagen, la fel ca și crustaceele. Cu toate acestea, carnea de pește nu este o sursă deosebit de bogată de colagen. În schimb, cea mai mare parte a acestei proteine ​​vitale se află în țesuturile „mai puțin dorite” ale peștilor, cum ar fi solzii, globii oculari, aripioarele și oasele. Ca regulă generală, colagenul este cel mai abundent în țesutul conjunctiv, nu în mușchi, așa că porțiunea de „carne” a alimentelor de origine animală conține concentrații mai mici de colagen decât țesuturile conjunctive.

Vită

Carnea de vită conține colagen natural, dar este și foarte bogată în proteine, inclusiv cei doi aminoacizi necesari pentru a forma colagen în organism. Mai mult, carnea de vită oferă peste 100% din valoarea zilnică pentru zinc, unul dintre mineralele cheie de care are nevoie organismul pentru a produce colagen.

Ouă

Ouăle nu conțin colagen complet sintetizat; cu toate acestea, albușurile de ou sunt o sursă bogată de prolină, unul dintre cei doi aminoacizi necesari pentru a sintetiza colagenul în corpul uman. Conțin și puțină glicină. Asociați ouăle cu alimente bogate în vitamina C, cupru și zinc.

Subiecte în articol: colagen sanatate alimentatie hrana
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri