S-a scumpit viața peste tot. Foarte scump. Desigur că și în România, Costa Rica și pe unde am mai fost vara asta. Dar parcă niciodată ca acum. Mă hazardez să vă spun că citesc pe fața oamenilor îngrijorare. Lucru în premieră la nivel de grupuri mari, cum sunt cele de pe aeroporturile aglomerate și din magazine. Sper să nu ajung să văd și fețe disperate. Am „băgat în ședință” câțiva prieteni vechi ca să înțeleg mai bine ce se întâmplă. Și am aflat că oamenii sunt tot mai îngrijorați pentru ziua de mâine. M-a mai liniștit totuși faptul că am aflat că mai toți caută soluții. Prima, cea mai la îndemână, lucrează sâmbăta pentru un ban în plus. Foarte mulți au câte două joburi, unii chiar trei. Alții, după program și în weekend, se ocupă de o mică fermă în afara orașului, care le asigură necesarul, de exemplu, de legume sau fructe. Risipa a dispărut. Mai ales risipa de timp. Se gospodăresc la limita traiului extrem de decent. Mă gândeam, fără să fiu prea critic cu neamul meu, că în România oamenii rup ușa la întreprindere vineri la prânz. Că foarte puțini au două joburi. Despre trei nici nu poate fi vorba. Agricultorii se plâng că nu au forță de muncă, în București și în orașele mari sunt imigranți peste tot și fac munci pe care le puteau face și românii, mai ales tinerii. Nu este în regulă. Citeam că în niște sate oamenii preferă să stea acasă pe ajutoare sociale date de stat, iar la strânsul recoltei vin să muncească profesori din Republica Moldova și muncitori din Nepal. Plecatul afară la muncă nu va mai fi în curând o soluție. Iată, Suedia oferă o sumă mare de bani imigranților care acceptă să părăsească țara. Se strânge cureaua peste tot. Cu tot dragul, soluția rămâne tot în România. Noi nu ne băgăm în politică, dar alegerile din America vor hotărî soarta planetei, iar alegerile din țara noastră vor hotărî soarta României pentru măcar următorii 5 ani. Nu-i de joacă, spunea cineva. Trebuie pus osul la treabă, spunea altcineva. Totul depinde de fiecare dintre noi în parte. De cum se chivernisește, după cum se gospodărește, după cât muncește. Nu vor apărea soluții miraculoase. Repet, fiecare trebuie să-și ia traiul în mână. Să nu aștepte mari minuni de la nimeni și de nicăieri. Mă uitam azi pe stradă, puține mașini. Și asta în Detroit, un oraș mare și de regulă foarte aglomerat. „Este lumea la muncă”, îmi spune cineva. Zău, ce este cu traficul ăla infernal în miez de zi în București! Ceva nu merge cum trebuie. Noi, cei de la pagina 22, vorbim deschis. Lasă-le încolo de război, de propagandă, de discursuri fără sfârșit. Nu este decât o soluție, omul să-și vadă de el și de nevoile lui. O să treacă și aceste vremuri grele, dar care vor lăsa urme, dacă oamenii nu înțeleg ca s-a dus moda cu mâna întinsă la stat. Noi nu am scris prea des articole cu atâta năduf, dar îmi este ciudă că alții găsesc soluții în propria lor „ogradă”, iar noi… nu. Speranța moare ultima și cu siguranță că românul va izbândi și în lupta asta cu viața.
Noi ne auzim și vinerea viitoare în pace, siguranță și sănătate, tot din America. Încă o dată, Doamne ajută!