Jurnalul.ro Sport Sporturi Americanca de origine română, Sabrina Ionescu, considerată un fenomen în baschetul american

Americanca de origine română, Sabrina Ionescu, considerată un fenomen în baschetul american

Jucătoarea americană de baschet, Sabrina Ionescu, a reușit prima triplă-dublă din istoria echipei New York Liberty, în Liga profesionistă feminină nord-americană (WNBA), transmite L'Equipe. 

De origine română, Sabrina este coordonatoarea de joc a echipei New York Liberty și a realizat a noua triplă din istoria WNBA (înființată în 1996) în meciul câştigat cu 86-75 în faţa Minnesota Lynx (86-75). A încheiat meciul cu 26 de puncte, 12 pase decisive şi 10 recuperări.

S-a născut în Calforna din părinții români, care au emigrat în Statele Unite în anii 90, are 23 de ani și 1,80 m înălțime. 

Înaintea ei au mai reușt o triplă-dublă jucătoarele Sheryl Swoopes, Lisa Leslie, Margo Dydek, Deanna Nolan, Tameka Johnson, Candace Parker, Courtney Vandersloot şi Chelsea Gray.

Ea este considerată un fenomen al baschetului american, fiind remarcată în cadrul Universității Oregon, unde a fost prima jucătoare (masculin şi feminin) care a acumulat 2.000 de puncte, 1.000 de recuperări şi 1.000 de pase decisive în NCAA.

Deţine recordul de triple-duble cu 26 de realizări şi ocupă un loc în istoria baschetului universitar în faţa lui Magic Johnson, fiind cea mai tânără jucătoare din istorie care reuşeşte această performanţă, avându-l mentor pe Kobe Bryant.

Subiecte în articol: sabrina ionescu baschet sua
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri