Jurnalul.ro Ştiri Locale Americanii au dotat Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alexandria

Americanii au dotat Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alexandria

Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alexandria a fost dotată cu aparatură medicală performantă donată de Clubul Rotary Alexandria, relatează Agerpres.

Valoarea totală a echipamentelor medicale şi a accesoriilor este de mai multe de 37 de mii de dolari, iar costurile au fost suportate de Clubul Rotary din Statele Unite ale Americii. O delegaţie venită din SUA a vizitat astăzi secţia de Obstetrică Ginecologie, împreună cu reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Teleorman şi a luat în calcul posibila utilare şi a altor unităţi din judeţ. "Sunt aproximativ 150 de state care participă la aceste proiecte. Este pentru prima dată când participăm la un astfel de proiect în România. Am investit mult", a spus Cindy Hornaman, reprezentanta delegaţiei Clubului Rotary SUA. 

Proiectul prin care a fost dotată secţia de Obstetrică Ginecologie a fost iniţiat în urmă cu un an, iar toate echipamentele donate sunt noi. "La sala de operaţii a fost adusă o masă de asistenţă la naştere, au fost aduse patru monitoare matern-fetale care ne vor ajuta pentru că aveam un singur monitor şi nu puteam să facem faţă şi la gravidele care trebuiau monitorizate şi patru lămpi. Dotarea principală este masa de operaţii ginecologice electrică care o să sosească în următoarea săptămână pentru că este în vamă la Constanţa", a declarat, pentru Agerpres, medicul ginecolog Dumitru Măndoiu, şeful secţiei de Obstetrică Ginecologie. 

La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alexandria au loc anual între 1.800 şi 2.000 de naşteri. Potrivit medicului epidemiolog Luminiţa Dumitraşcu, preşedinte al Clubului Rotary Alexandria, natalitatea a scăzut îngrijorător în ultimii opt ani. Dacă în 2008 se năşteau lunar 300 de copii, la nivel judeţean, în prezent numărul naşterilor a scăzut la 150. 

În acelaşi timp, numărul naşterilor în secţia de la Alexandria, rămasă singura maternitate din judeţ, a crescut, deoarece unităţile spitaliceşti din celelalte municipii şi oraşe nu mai deţin anestezist şi nici linie de gardă.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri