Jurnalul.ro Ştiri Politică Umaniștii, prin deputatul Ana Loredana Predescu, fac demersuri pentru înființarea unei filiale TAPS în România

Umaniștii, prin deputatul Ana Loredana Predescu, fac demersuri pentru înființarea unei filiale TAPS în România

Partidul Umanist Social Liberal, prin Ana Loredana Predescu, deputat PUSL de Brașov, spirjină înrolarea României în Programul de Asistență pentru Supraviețuitorii Tragediilor, a cărui misiune este să acorde îngrijire materială și morală familiilor îndurerate de pierderea celor dragi pe câmpul de luptă, prin constituirea unei filiale Tragedy Assistance Program for Survivors (TAPS) în țara noastră.

Misiunea TAPS se extinde în România cu sprjinul și implicarea Președintei și fondatoarei acestei organizații, Bonnie Caroll, care se va afla în București în perioada 10-12 aprilie pentru a stabilii, în cadrul unor întâlniri oficiale, alături de ambasadoarea  acestui program, Ana Loredana Predescu, care sunt pașii premergători înființării unei filiale TAPS pe teritoriul României. TAPS are deja o lungă tradiție în Statele Unite, fiind înființată în 1994, iar eforturile lui Bonnie Caroll au fost recunoscute de președintele Barack Obama, care i-a conferit Medalia Prezidențială pentru Libertate.

,,Acest Program de Asistență își propune să construiască o rețea națională de sprijin și acces gratuit la diverse resurse pentru veteranii supraviețuitori și familiile acestora, incluzând asistență, seminarii, suport moral și consiliere, mentorat și servicii conexe. Iar primul pas concret către înființarea filialei TAPS România va avea loc la Brașov, în luna iunie, când voi organiza în calitate de deputat de Brașov o tabără pentru copiii soldaților ucrainieni decedați în război. La care se vor alătura și copii din România ai căror părinți au fost răniți sau uciși în teatrele de operațiuni. O acțiune care sper că va aduce puțină alinare acestor familiilor supraviețuitoare, pentru că, iată, în astfel de situații, suferința nu are naționalitate”, a declarat Ana Loredana Predescu.

O filială TAPS în România va onora efortul și sacrificiul veteranilor din teatrele de operațiuni, mai cu seamă în lumina calității României de membru NATO, poziție din care militarii contribuie semnificativ la apărarea valorilor democrației și libertății.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri