Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ANAF: Registrul central electronic pentru conturi bancare și conturi, operațional din 11 ianuarie

ANAF: Registrul central electronic pentru conturi bancare și conturi, operațional din 11 ianuarie

La solicitarea mediului de afaceri, Agenția Națională de Administare Fiscală a amânat operaționalizarea Registrului central electronic pentru conturi bancare și conturi de plăți identificate prin IBAN prevăzută inițial în data de 4 ianuarie 2021, pentru data de 11 ianuarie 2021.

Operaționalizarea Registrului central electronic pentru conturi bancare și conturi de plăți identificate prin IBAN se realizează în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2020.

ANAF reamintește entităților raportoare prevăzute la art. 61 din Legea nr. 207/2015, că, în termen de 10 zile de la operaționalizarea Registrului, au obligația de a transmite organului fiscal central toate informațiile prevăzute la art. VIII, alin. (1) din O.U.G. nr. 111/2020 privitoare la persoanele fizice, juridice sau alte entități fără personalitate juridică care au deschis conturi între data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență până la data raportării.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: anaf
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri