Jurnalul.ro Timp liber Media Analiză spectaculoasă în cel mai recent număr din Capital

Analiză spectaculoasă în cel mai recent număr din Capital

După o perioadă de izolare de două luni, criza medicală este eclipsată în această perioadă de una la fel de importantă: criza economică. Toate țările caută soluții pentru a trece cu bine peste această perioadă și lansează proiecte de susținere a companiilor. Evident, apare întrebarea: cum vor trece românii de această situație?

În noul număr Capital, din 22 mai la punctele de difuzare a presei, ai ocazia să afli detalii despre soluțiile și inițiativele oamenilor de afaceri din sectoarele importante ale economiei. Deși, inițial, criza economică provocată de virusul Covid 19 era văzută ca o oportunitate pentru România, în realitate aceasta a avut efecte negative considerabile în domeniul agricol, al transporturilor, construcților și nu în ultimul rând asupra industriei turismului. În revista Capital poți descoperi care sunt propunerile specialiștilor pentru sprijinirea economiei românești, dar și măsurile propuse de consilierii premierului României. Pentru a fi adoptate, măsurile trebuie să corespundă anumitor standarde, și anume să fie rezonabile, temporare, accesibile, ajustabile, bine țintite și aliniate cu politica monetară a țări.

Totodată, această situație de criză nu reprezintă decât un ”lockdown” care obligă Europa la restructurare economică. Situația de criză actuală s-a suprapus peste alte crize structurale care au acționat latent până la nivelul lunii februarie în întreaga lume. Totul putea fi ținut sub control atâta timp cât nu a apărut și un alt șoc. Astăzi, acest nou șoc există și este distrugător. Află despre efectele sale citind numărul Capital din mai.

Tot în noul număr Capital, afli mai multe despre nepăsarea statului roman în ceea ce privește industria cinematografică. Companiile de producție au fost nevoite să își suspende activitatea, pentru că orice filmare profesionistă necesită mult mai mult de trei oameni prezenți în același loc. Industria de producție video este practic închisă de la începutul stării de urgență și nu sunt șanse multe să revină cât de cât la normal în următoarele luni.

Citește pe larg și despre noile carduri non-bancare preferate de români. După intrarea pe piață a Revolut, alți jucători au anunțat că sunt dispuși să se ocupe de banii românilor. Băncile pierd teren în fața acestor carduri deoarece acestea oferă servicii care până acum erau livrate doar de către instituțiile bancare. Cu astfel de carduri, utilizatorii pot deschide un cont RON multi-valută, pot primi salarii, pot face transferuri rapide și gratuite, pot face plăți la comercianți în magazine la POS sau online, plăți contactless, precum și retrageri gratuite de numerar la orice ATM. Descoperă cât de accesibile și profitabile sunt cardurile non-bancare în noul număr al revistei Capital.

Digitalizarea reprezină solutia tehnică ideală în contextul pandemiei actuale, atât pentru mediului de afaceri, cât și pentru domeniului instituțiilor publice. Soluția este necesară pentru a se reduce pe cât de mult este posibil interactiunea dintre persoane. O problemă des întâlnită a administrațiilor publice este cea a plății facturilor pentru utilități și a impozitelor.

În plus, ai și supliment de Logistică, Transporturi și Infrastructură: Află de la președintele GRAMPET, Gruia Stoica, care au fost deciziile luate cu privire la sectorul transporturilor afectat și el de criza Covid-19.

Articolele complete le găsești în noul număr al revistei Capital, disponibil la punctele de difuzare a presei în perioada 22 mai – 18 iunie 2020.

Dacă vrei să primești revista acasă sau la birou, poți opta pentru un abonament pe 3, 6 sau 12 luni, accesând https://agoramag.ro/abonamente/abonamente-capital!

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri