Poliția Timișoara a anunțat miercuri, că oamenii legii au fost sesizați cu privire la faptul că la o unitate școlară din Timișoara, un copil de 6 ani ar fi fost lovit de către un cadru didactic.
Fapta ar fi avut loc în urmă urmă cu aproape două luni, în 24 ianuarie.
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară fac cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă.
(sursa: Mediafax)