Jurnalul.ro Ştiri Observator Anchetă cu privire la sinuciderea asasinului poliţistului din Timiş

Anchetă cu privire la sinuciderea asasinului poliţistului din Timiş

Vicepremierul Ana Birchall a declarat luni că a cerut directorului ANP o cercetare cu privire la sinuciderea lui Marcel Lepa, ucigaşul poliţistului aflat în misiune.
"Am fost informată azi-dimineaţă la prima oră de directorul ANP şi am solicitat să facă o cercetare şi să mă informeze. După cum ştiţi, există şi o cercetare oficială a organelor de cercetare penală. Când o să am alte informaţii, le voi face publice. (...) Este un eveniment regretabil, trist, când îşi ia viaţa un om, indiferent cum se numeşte. (...) Vreau să transmit condoleanţe şi familiei poliţistului şi familiei acestui om. Pe mine mă interesează să ştiu cum s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat, în ce împrejurări şi ce măsuri se impun", a spus Birchall la sediul PSD.
Marcel Lepa, ucigaşul poliţistului Cristian Amariei, a fost găsit spânzurat, luni dimineaţa, în celula sa din Penitenciarul Timişoara, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Potrivit acestora, manevrele de resuscitare ale echipajului medical sosit la faţa locului nu l-au putut salva.
Lepa a ajuns în penitenciar săptămâna trecută, după ce a fost prins de poliţişti, el având de ispăşit o condamnare pentru tentativă la tâlhărie. Între timp, i s-a mai deschis un dosar penal pentru omor calificat asupra poliţistului pe care l-a împuşcat, în timp ce Cristian Amariei îl urmărea.
Lepa urma să fie prezentat Curţii de Apel Timişoara, unde magistraţii aveau de judecat contestaţia depusă la decizia Tribunalului Timiş de arestare preventivă pentru 30 de zile.
La penitenciar s-a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. 

AGERPRES

Subiecte în articol: Marcel Lepa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri