DSP București a demarat o anchetă epidemiologică la Spitalul Elias din Capitală, după ce mai multe cazuri de infectare COVID-19 înregistrate în ultimele cinci zile nu au fost raportate. Direcția de Sănătate Publică a aflat de la jurnaliști despre această situație.
Trei medici rezidenți de la Spitalul Universitar de Urgență Elias din Capitală au fost testați pozitiv cu noul coronavirus. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a solicitat o anchetă după ce DSP a aflat informația din presă.
”În perioada 16-22 septembrie, au fost trei cazuri de Covid-19 la rezidenți. Sunt și șapte contacți, negativi la testare, în carantină la domiciliu”, a anunțat ministrul Sănătății, care a precizat că cei din spital au făcut doar o anchetă internă cu epidemiologul unității sanitare.
În urma testelor făcute pacienților în perioada 17 – 20 septembrie, s-a constatat că 14 dintre aceștia erau pozitivi. Este vorba despre șapte pacienți de la unitatea de primiri urgențe și șapte care erau deja internați în spital.
DSP va verifica de ce nu au fost raportate aceste cazuri de îmbolnăvire.