Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Angajările în agricultură și în industria alimentară, stimulate financiar

Angajările în agricultură și în industria alimentară, stimulate financiar

de Adrian Stoica    |   

Ministerul Agriculturii şi Ministerul Fondurilor Europene pregătesc împreună două scheme de sprijin pentru angajatorii din agricultură și industrie alimentară care recrutează tineri. Banii vor fi acordați sub forma unor subvenții directe, iar sumele vor varia între 350 și 750 de euro. De asemenea, va fi acordat un sprijin financiar pentru susţinerea investiţiilor de până la 200.000 de euro pentru fiecare proiect.

Prima schemă, în valoare de 100 de milioane de euro, se referă la tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 29 de ani. În cazul angajării lor pe un post pentru care sunt specializaţi, cei care îi recrutează vor primi un sprijin de maximum 75% din salariu, plus contribuțiile sociale, și până la 50% pentru cei care au fost recrutați într-un post unde nu au specialitatea. Cei fără studii vor beneficia de 350 de euro pe lună, cei cu studii medii, 500 de euro pe lună, iar cei cu studii superioare, 750 de euro pe lună. 
Un alt program de sprijin în mediul rural, vizează acordarea unui ajutor de până la 200.000 de euro pentru dezvoltarea afacerii pe care o au în cazul în care fac angajări. De asemenea, pentru fiecare angajat vor primi 2.250 lei lunar. Pentru a beneficia de un sprijin de până la 100.000 euro pentru investiții, trebuie să angajeze cinci oameni, iar dacă vor să primească până la 200.000, trebuie să angajeze minimum şapte oameni. Valoarea acesui program este de 200 de milioane de euro.

 

Ponderea populației neangajate, fără educație și formare profesională în rândul populației tinere rezidente din mediul rural (15-24 ani) este de aproape trei ori mai mare decât a celei care locuiește în orașe (18,1% față de 7%).
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri