Jurnalul.ro Ştiri Externe Angela Merkel nu renunță la imigranți

Angela Merkel nu renunță la imigranți

Cancelarul german Angela Merkel a respins “ferm” semnele de întrebare puse în privința politicii sale de a primi imigranți, după ultimele atentate comise de refugiați. Jihadiștii "vor să pună sub semnul întrebării disponibilitatea noastră de a primi persoane în dificultate. Ne opunem ferm urii și fricii" pe care teroriștii vor să le răspândească, a spus ea.

În contextul în care politica sa de primire a refugiaților este din nou extrem de criticată în Germania, Merkel a spus că oamenii trebuie să accepte că jihadiștii au ajuns în Europa. "Din păcate, trebuie să acceptăm că numeroși luptători islamiști au ajuns în Europa din Siria", a subliniat, ieri, Merkel, recunoscând, totodată, că atacatorii din Stat Islamic care s-au dat drept refugiați "au ridiculizat" Germania. Cancelarul a reafirmat crezul său, “Vom reuși”, lansat la sfârșitul verii lui 2015, când Germania și-a deschis porțile pentru sute de mii de refugiați care fugeau de război sau de sărăcie. "La fel ca ieri, și astăzi sunt convinsă că vom reuși să ducem la bun sfârșit această responsabilitate istorică în aceste vremuri de mondializare", a insistat ea. "Vom reuși și am reușit deja multe lucruri în ultimele luni", a adăugat Merkel, precizând că Germania poate depăși această provocare, dacă "își menține principiile".

Armate intervine, în premieră

Cancelarul a promis că va face tot ce va putea pentru a preveni comiterea de noi atacuri. În același timp, ea a anunțat un plan de securitate în nouă puncte, care cuprinde măsuri pentru a facilita expulzarea refugiaților respinși sau care încalcă legea și pentru a detecta mai bine radicalizarea islamistă printre solicitanții de azil. Merkel s-a mai referit la posibilitatea ca armata să intervină, în premieră, pentru a asigura securitatea internă în cazul unor atentate.

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri