Cea de a doua semifinală de la EURO 2020, jucată miercuri, tot pe Stadionul Wembley, s-a încheiat cu calificarea în finală a Angliei, în dauna Danemarcei. Englezii au învins cu scorul de 2-1, după două reprize de prelungiri, calificându-se în finala cu Italia, de duminică, de pe Wembley.
În fața a peste 60.000 de spectatori, în proporție covârșitoare englezi, englezii au început energic, primul sfert de oră abundând în faze la poarta lui Kasper Schmeichel, care până la final a avut 10 intervenții importante.
Defensiva daneză a făcut față cu brio, englezii nereușind nimic notabil. Mai mult, Danemarca a arătat că poate pune probleme la rândul ei, chiar dacă nu au ajuns foarte aproape de poarta lui Pickford, cu excepția lui Damsgaard, care a șutat puțin pe lângă poartă, prefațând deschiderea scorului.
În minutul 30, tânărul danez Mikkel Damsgaard a redus la tăcere suporterii englezi, marcând din lovitură liberă, cu o execuție de excepție, peste zid și sub transversala lui Pickford, Anglia primind primul gol la acest european.
Anglia s-a reactivat după primirea golului și, după câteva pătrunderi în careul danez, rămase fără rezultat, Sterling a șutat direct în Schmeichel.
La doar 9 minute după primirea golului, Anglia a reușit să egaleze. În minutul 39, o minge centrată la semiînălțime, din flancul drept, în fața porții, a fost introdusă în propria poartă de Simon Kjaer.
S-a intrat la vestiare cu scorul de 1-1, cu engelzii dominând ultimele minute ale reprizei.
Danemarca a avut prim planul la ambele porți, în primele 10 minute ale actului secund, Schmeichel evidențiindu-se cu o paradă, la lovitura de cap periculoasă a lui Harry Maguire.
Tot Schmeichel e cel ce iese în evidență peste 10 minute, la șutul periculos al lui Mason Mount.
S-a jucat în continuare la ambele porți, cu un plus de partea gazdelor, același Schmeichel, alături de coechipierii din defensivă, reușind să blocheze ofensiva „celor 3 lei”.
Egalitatea de după primele 90 de minute, plus cele 6 suplimentare, arătate de Ovidiu Hațegan, a fost urmată de două reprize de prelungiri, în condițiile în care Southgate a operat o singură schimbare.
În minutul, 95 managerul Angliei i-a aruncat în luptă pe Henderson și Foden, în timp ce Danemarca, vizibil epuizată fizic, a cedat inițiativa.
Mutată în întregime în terenul advers, Anglia s-a luptat cu opoziția fermă a defensivei daneze și mai ales a portarului Kasper Schmeichel, eroul meciului pentru nordici.
În minutul 101, Sterling a pătruns în careu, în flancul drept, a trecut de 3 adversari și a căzut în duel cu fundașii danezi. Arbitrul Danny Makkelie a dictat penalty, confirmat și de sistemul VAR, dar contestat totuși de danezi.
Harry Kane a executat slab și Schmeichel a respins în față, recunoscându-se totuși învins, după ce balonul ajuns din nou la Kane a fost introdus în poartă (2-1, min. 104).
În a doua repriză de prelungiri, Danemarca s-a revitalizat și a încercat să fie ofensivă, însă a rămas în 10 oameni, după accidentarea lui Braithwaite, în condițiile în care Hjulmand a efectuat toate schimbările.
Danezii s-au aruncat în ofensivă și a obținut 3 cornere consecutive, rămase fără rezultat pe tabelă.
Schmeichel s-a mai evidențiat o data, la șutul lui Kane, care a fost dealtfel și ultima ocazie a meciului.
Anglia s-a calificat în finala EURO 2020, unde va întâlni Italia. Pentru englezi este prima finală de campionat european din istorie și prima într-o competiție majoră, după 55 de ani, ultima fiind cea de la mondialul din 1966.
Sursa: Mediafax