Jurnalul.ro Ştiri Observator ANI: Doi primari și consilieri locali, în incompatibilitate sau conflict de interese

ANI: Doi primari și consilieri locali, în incompatibilitate sau conflict de interese

de Redacția Jurnalul    |   

Doi primari, un consilier local, un fost consilier local și fostul director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Prahova au fost găsiți de ANI în incompatibilitate sau conflict de interese de natură administrativă.

Potrivit Agenției Naționale de Integritate, este vorba despre Ana Cornelia Măcrineanu, primar al comunei Viziru, județul Brăila, care în exercitarea mandatului de primar, deși avea un interes de natură patrimonială, a emis și semnat în luna martie 2023, o Dispoziție privind acordarea unor angajați din aparatul de specialitate al primarului a unei sume de bani, sumă de care a beneficiat și persoana evaluată. În acest caz este vorba despre conflict de interese de natură administrativă, conform ANI.

Maria Moldovan, primarul comunei Beica de Jos, județul Mureș, ar fi în incompatibilitate, deoarece în perioada exercitării mandatului de primar (2020 – prezent) a semnat o serie de documente care au dus la aprobarea prin Hotărâre a C.L. a încheierii a două acte juridice la un contract de închiriere între comuna Beica de Jos, reprezentată prin primar Moldovan Maria (în calitate de locator) și asociația în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de membru (în calitate de locatar).

Valeriu Stanciu, consilier local în orașul Amara, județul Ialomița, s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 mai 2021 – 19 mai 2022, întrucât a exercitat simultan cu funcția de consilier local și funcția de președinte al Adunării Generale a Acționarilor în cadrul unei societăți comerciale de interes local.

Un fost consilier local al comunei Cârcea, județul Dolj, Ionel Aurelian Groza, s-ar fi aflat și el în stare de incompatibilitate în perioada 22 octombrie 2020 – 02 august 2023, întrucât a exercitat simultan cu funcția de consilier local și o funcție contractuală în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Cârcea.

Legat de Maria Mihaela Duță, fost director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Prahova, ANI a constatat un conflict de interese de natură administrativă, deoarece, în perioada exercitării funcției publice, a semnat pentru sine o decizie care i-a adus un beneficiu material.

„Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, arată ANI.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ani incompatibilitate
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri