Jurnalul.ro Timp liber Calatorii ANPC: Turiștii pot cere despăgubiri de până la 600 de euro pentru un zbor anulat

ANPC: Turiștii pot cere despăgubiri de până la 600 de euro pentru un zbor anulat

Turiștii pot cere despăgubiri de până la 600 de euro pentru un zbor anulat deși operatorul aerian a asigurat o cursă alternativă, potrivit reglementărilor europene.

"Ştiaţi că, conform Reglementărilor UE EC 261, puteţi avea dreptul să solicitaţi până la 600 de euro despăgubire pentru un zbor anulat? Acest lucru este valabil chiar în condiţiile în care compania aeriană a asigurat un zbor alternativ. Dacă nu rezolvaţi amiabil problema cu operatorii de la care aţi cumpărat biletele, puteţi face o sesizare la #ANPC, dar şi la #eccromania", a scrie Paul Anghel, directorul general ANPC, pe Facebook.

De asemenea, turiștii trebuie să ceară informații legate de serviciile pe care le achiziționează, respectiv cazare, transort, masă, modalități de plată, destinație. 
"Agenţia de turism are obligaţia să furnizeze turiştilor, în scris, în vederea încheierii contractului, informaţii referitoare la: localitatea de destinaţie; rută de parcurs; mijlocul/mijloacele de transport utilizat/utilizate, caracteristicile şi categoria acestuia/acestora; tipul unităţilor de cazare, adresele şi categoriile de clasificare a acestora; serviciile de masă oferite şi categoria de clasificare a unităţilor de alimentaţie; durata programului, cu indicarea datei sosirii şi a plecării; informaţii generale privind regimul paşapoartelor şi al vizelor, precum şi al asigurărilor de sănătate necesare pentru călătorie şi sejur", explică acesta.

Totodată, agenția de turism trebuie să ofere informații despre avans, termenele de achitare a plăților, numărul de persoane necesar pentru sejur, asigurări facultative, regimul vizelor și pașapoartele, etc.

Organizatorul trebuie să transmită în scris turistului: orarele, locurile escalelor şi legăturile; denumirea, sediul/adresă, numărul de telefon şi de fax ale reprezentanţei locale a organizatorului, ale autorităţilor locale care pot ajută turistul în caz de nevoie, număr de apel de urgenţă; pentru călătoriile şi şederile minorilor, informaţii care să permită stabilirea unui contact direct cu copilul sau cu responsabilul de la locul şederii copilului.
Agenţia de turism este obligată să furnizeze turistului un bon de comandă în cazul solicitării unor pachete de servicii turistice care nu fac parte din ofertă.
"În cazul în care conţinutul bonului de comandă diferă de conţinutul confirmării călătoriei turistice sau dacă această confirmare nu s-a făcut în termenul de 60 de zile calendaristice de la data semnării bonului de comandă, turistul poate consideră că voiajul nu a fost rezervat şi are dreptul la rambursarea imediată a tuturor sumelor deja plătite", scrie oficialul ANPC.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri