Jurnalul.ro Ştiri Justitie Primarul din Corbeanca, trimis în judecată. E acuzat că ar fi luat mită peste 3,5 milioane euro

Primarul din Corbeanca, trimis în judecată. E acuzat că ar fi luat mită peste 3,5 milioane euro

de Redacția Jurnalul    |   

Primarul din Corbeanca a fost trimis în judecată, fiind acuzat că ar fi luat mită peste 3,5 milioane euro pentru a rezolva favorabil cereri de restituire a unor terenuri din Corbeanca.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a primarului comunei Corbeanca, județul Ilfov, și președinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Anton Valeriu, pentru luare de mită, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și participație improprie la fals intelectual și a lui M.R.I., pentru complicitate la luare de mită, în formă continuată, complicitate la spălare a banilor, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și participație improprie la fals intelectual.

În rechizitoriu se arată că, în perioada august 2009 - octombrie 2019, Anton Valeriu i-ar fi pretins unei persoane, pentru a-i rezolva favorabil cererile de restituire a unor terenuri din Corbeanca, care fuseseră confiscate de regimul comunist, jumătate din drepturile asupra acelor terenuri, după care ar fi primit, prin intermediari, foloase necuvenite totalizând 3.523.661 euro, rezultate din valorificarea următoarelor bunuri:

- 9 hectare de teren arabil, vândute în anul 2019 cu suma de 450.000 euro

- 7 ha teren forestier, vândute în perioada 2012-2018 cu suma de 1.655.080 euro

- 50% din drepturile de despăgubire ANRP pentru 45 ha teren arabil, vândute în anul 2017 cu suma de 1.418.581 euro.

„Pentru a disimula natura foloaselor primite cu titlu de mită și beneficiarul real al acestora, la cererea inculpatului Anton Valeriu, ar fi fost încheiate mai multe acte notariale autentificate (în cazul unora dintre acestea fiind folosite și documente falsificate). În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților”, transmite DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ilfov.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: anton valeriu judecata
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri