Jurnalul.ro Editoriale Antrenor domn sau zbir?

Antrenor domn sau zbir?

de Florin Condurateanu    |   

Toţi fotbaliştii de la naţională, dar şi de la Steaua sunt de acord la unison că Ienei a fost un mare domn, îl preţuia toată lumea pentru purtarea elegantă, pentru vorbirea fără răsteli şi suduieli, pentru principiile de omenie pe care le punea la baza oricăror acţiuni. Tocmai datorită acestui comportament de gentleman a fost ascultat, urmat în planul de antrenament, în strategia de joc, chiar în sfaturile înţelepte în privinţa transferurilor în străinătate, de care nu duceau lipsă tricolorii şi vedetele Stelei. Recunoaşte şi teribilistul Lăcătuş, vestit pentru năzdrăvăniile lui, greu de încadrat în regulile sportive. Povesteşte „Fiara”, fusese chemat în biroul din Ghencea al antrenorului Ienei. Lăcă a intrat cu pletele lui de Beatles, cu dezinvoltura de lider al echipei. Cum a intrat pe uşă, Ienei a rostit: „Bine aţi venit, domnule Lăcătuş!”. Lăcă a fost aşa de surprins, nimeni nu i se mai adresase cu „domnule Lăcătuş”, s-a uitat în spate, credea că îl însoţea tatăl lui şi că părintelui i se adresase cu „domnule” antrenorul. De manierele de domn ale lui Ienei m-am convins chiar eu, când mi-a permis să fac un amplu reportaj din cantonamentul naţionalei înainte de plecarea spre turneul final al Mondialului din Italia. „Domnule Florin, vă însoţesc şi eu, absorbit de jocul de table, Lăcătuş poate mai scapă o obrăznicie!”. Tot domn perfect a fost şi antrenorul Pişti Covaci, atât la naţională, cât şi la vestitul Ajax, şi la naţionala Franţei s-a purtat ca un gentleman. Umblă legenda că Pişti Covaci i-a surprins pe marii jucători ai Ajaxului, în frunte cu Johann Cruyff, jucând poker la cazinou, în miezul nopţii. În loc să ţipe la ei, s-a aşezat la masa de poker şi i-a învins categoric pe fotbalişti cu cărţi norocoase. Fotbaliştii au preferat mereu un antrenor manierat, nu un zbir, Valentin Stănescu, Halagian le mai dădea şi o scatoalcă peste ceafă, îi trimiteau la tuns, nu acceptau să crâcnească jucătorii în faţa deciziilor antrenorului despot. 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri