Pentru cei dintre voi care încă nu știu dacă să renunțe sau nu la joburile clasice, cei care au o idee, dar cărora le e frică să pornească un startup, am aruncat o întrebare simplă către comunitatea de antreprenori din România.
Am întrebat, pe grupul Romanian Startups, de ce ar renunța cineva la "munca la patron" și de ce ar face pasul către antreprenoriat. Răspunsurile au fost destul de variate și le puteți găsi în rândurille de mai jos.
"Dacă ai revenue sau bani puși deoparte, dă-i bătaie. Dacă nu, consultă famila. Dar, eu sunt adept al privitului din unghiurile avantajoase și optimiste, nu doar din cele pesimiste. Alftel, nu facem nimic ca antreprenori. De exemplu, la Traista App lucram în timpul liber, în vacanțe si weekenduri dar, probabil pentru a o crește cu adevărat la nivel mai mare, trebuie să dedicăm 100% din timp. Nu este o decizie foarte ușor de luat", a declarat Radu Pușcău, fondator TraistaApp.
"Am renunțat pentru că este provocator să știi că poți să nu ai succes, dar e extraordinar să faci tot ce îți stă în putere pentru a dovedi contrariul (atunci când ai o idee sau un vis în care crezi destul de tare), mai ales când ideile sau visul încep să prindă formă. Și, pentru că atunci când lucrezi pentru tine și ideea ta, o faci fără să simți problemele cu care te confrunți, și totul îți alimentează permanent ambiția. E o combinație de risc, plăcere, mulțumire și libertate pe care nu o poți avea fiind un simplu angajat", declară Călin Popescu, creatorul Orkiee.
Vezi aici ce zic antreprenorii despre foștii șefi