Anul Nou, între colinde păgâne şi sărbători creştine

În calendarul creştin ortodox, la 1 ianuarie prăznuim Tăierea Împrejur a Pruncului Iisus, punerea numelui de Iisus şi ziua Sfântului Vasile cel Mare. În toată perioada care precede Crăciunul şi se continuă cu Anul Nou şi Boboteaza, tradiţia populară a românilor este foarte bogată în datini şi obiceiuri perpetuate din vremea păgânismului.

Etnologul Paula Popoiu, director general al Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", ne lămureşte câteva dintre aspectele datinilor venite din vremurile precreştine ale poporului nostru, datini peste care Biserica a suprapus sărbătorile sale pentru a atenua efectul păgân al acestora. Unele s-au uitat, altele continuă şi astăzi să fie săvârşite, în ciuda faptului că în afară de etnologi puţină lume mai cunoaşte înţelesul profund al acestor vechi ritualuri.


DIVINITĂŢI SOLARE ŞI AGRARE
"În credinţele precreştine, Sărbătorile de iarnă sunt dedicate reînnoirii timpului şi vegetaţiei. Sărbătorile calendarului creştin se suprapun pe cele ale calendarului popular. Crăciunul, în calendarul popular şi în spaţiul sud-est european, este o divinitate solară care năştea împreună cu timpul la 25 decembrie, trăia 365 de zile, îmbătrânea şi murea, pentru a renaşte la începutul anului următor. Este un scenariu de reînnoire a timpului calendaristic în perioada solstiţiului de iarnă (20 decembrie şi 7 ianuarie). Scenariul cuprinde moartea anuală a Crăciunului, exemplificată şi prin obiceiul denumit Îngropatul Crăciunului, şi renaşterea lui anuală. Peste săbătoarea Crăciunului în spaţiul sud-est european roman s-a suprapus sărbătoarea lui Saturn, zeul agrar celebrat de romani în sărbătoarea Saturnaliilor, care avea loc între 17 şi 23 decembrie, şi sărbătoarea zeului asiatic Mithra, zeu solar căruia i se sărbătorea naşterea la 25 decembrie. Din ajunul Crăciunului până la 7 ianuarie au loc ospeţe şi petreceri rituale: jocuri cu măşti, colinde, dansuri. Aceasta este perioada fastă a sărbătorilor, când sunt celebrate timpul renăscut şi renovarea vegetaţiei şi a lumii înconjurătoare. Anul Nou (Revelionul) este un ceremonial nocturn de celebrare a morţii şi renaşterii simbolice a timpului la cumpăna dintre ani (31 decemrbie/1 ianuarie)", arată Paula Popoiu, director al Muzeului Satului.  


RECUZITA OBICEIURILOR
"Moartea şi renaşterea divinităţii are loc la miezul nopţii prin întreruperea simbolică a timpului - stingerea luminilor -, gest care recreează haosul primordial din care se naşte timpul şi împreună cu el lumea înconju­rătoare. Aprinderea luminii şi explozia de bucurie şi zgomote semnifică depăşirea momentului critic de scufundare a lumii în haos şi indică momentul când soarele învinge şi ziua începe să crească. Omul ia parte activă la acest scenariu prin: alungarea forţelor malefice cu zgomot, stropitul ritual cu apă, consumul ritual de alimente, împăcarea şi săvârşirea actelor de toleranţă (să nu te cerţi sau să nu baţi copiii), practicarea urărilor şi dansurilor rituale (Sorcova, Pluguşorul, Semănatul, Vasilca).

Sărbătoarea Anului Nou era un prilej de determinare prin practici magice şi inovaţii cântate sau spuse a unui curs favorabil pentru ciclul agricol care abia începea. Pluguşorul şi tragerea brazdei simbolice reprezintă un obicei agrar întâlnit la popoarele vechi. Clopoţeii şi instrumentele care fac zgomot folosite în recuzita obiceiurilor de Anul Nou existau şi în ritualurile agrare vechi, având rolul de purificare spirituală a lumii prin îndepărtarea forţelor malefice.  Astfel, sistemul referenţial în colinde este unul mitologic, riturile sunt de mult dispărute, timpul fabulos. Astăzi, datina colindatului se prezintă sub două forme: profană şi religioasă. Această tipologie este desi­gur ipotetică", a explicat doamna Paula Popoiu.


SĂRBĂTOARE CREŞTINĂ
Biserica Ortodoxă prăznuieşte la 1 ianuarie Tăierea Împrejur a Domnului. Conform cărţilor Facere şi Levitic din Vechiul Testament, în a opta zi de la naştere, oricare prunc de parte bărbătească era tăiat împrejur şi i se punea şi numele. Această tăiere împrejur preînchipuia Botezul de mai târziu care are rolul de a curăţi de păcatul strămoşesc şi, cu toate că Iisus nu avea nevoie de acest ritual, fiind fără de păcat, pentru împlinirea legii, a fost şi el tăiat împrejur, suportând de bunăvoie această "rană a păcatului", cum ni se spune într-un cuvânt lămuritor.

Tot în această zi se sărbătoreşte Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, unul dintre Sfinţii Părinţi ai Bisericii, care ne-a lăsat moştenire o întreagă comoară: modelul vieţii lui pline de fapte bu­ne, regulile organizării vieţii monahale, scrieri de o teologie profundă, precum şi rugăciuni de toată trebuinţa, cea mai importantă dintre acestea fiind sfânta liturghie. În Sinaxarul zilei se spune că nu doar Vasile a devenit sfânt, ci întregul neam al lui a fost binecuvântat de Dumnezeu, împreună cu Emilia, mama Sfântului Vasile: "Petru, fratele lui cel mai mare, a fost episcop al Sevastiei, Grigorie a fost episcop al Nissei, iar Navcratie a fost pustnic şi făcător de minuni. S-a sfinţit şi sora lor Macrina, după cum arată Sinaxarul la 19 ale lunii iulie. Însă pe toţi fraţii i-a covârşit Sfântul Vasile întru fapta bună şi întru învăţă­tu­ră; căci la învăţăturile cele dintâi chiar pe tatăl său l-a avut dascăl şi povăţuitor, pe care de obşte îl avea Pontul ca dascăl al învăţăturilor şi al faptelor bune, în acea vreme". De asemenea, în această zi, în bi­serici se săvârşeşte o rugăciune de mulţumire pentru anul încheiat şi se binecuvântează cununa Anului Nou, cerându-se de la Dumnezeu ajutorul în anul care începe.


FELURILE DE COLINDE
Etnologul ne-a dezvăluit şi felurile de colind moştenite din vremea premergătoare creştinismului: "În general, avem şase feluri de colindări: colindatul flăcăilor şi oamenilor în vârstă şi care are loc în noaptea de Crăciun; colindatul copiilor - sunt simple urări, scurte adresări deseori hazlii - în Ajunul Crăciunului, începând cu zorii zilei; colindatul cu caracter agrar legat exclusiv de sărbătorea înnoirii anului şi ilustrat de Pluguşor; colindatul (umblatul) măştilor, de obicei de Anul Nou - Capra, Turca, Brezaia, Travestiri de moşi, babe, evrei; Vasilca - în ajunul Anului Nou - care constă în umblarea pe la case cu o tavă pe care se află capul porcului împodobit cu frunze, flori, panglici şi oglinzi - se cântă sau se spun texte rituale în care se împletesc urări şi cereri de daruri; Sorcova, specifică copiilor mici, în dimineaţa Anului Nou, se colindă cu ramuri înflorite păstrare special în apă de la Sfântul Andrei".