”Clubul Universitatea Craiova și antrenorul Laurențiu Reghecampf au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale.
Îi mulțumim lui Laurențiu Reghecampf pentru tot ceea ce a realizat la Știința și îi dorim mult succes mai departe”, a anunțat Universitatea Craiova.
Universitarii craioveni se reunesc luni, iar de miercuri se vor afla în cantonament în Austria, în stațiunea Neustift im Stubaital, unde vor juca o serie de meciuri amicale ce urmează a fi comunicate.
Deocamdată clubul nu a informat cine va fi antrenorul sub comanda căruia se vor reuni craiovenii, informații neoficiale creditându-l pe Mirel Rădoi sau pe Laslo Balint ca viitor antrenor.