x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident grav, în județul Arad! Șofer, transportat la spital cu elicopterul SMURD

Accident grav, în județul Arad! Șofer, transportat la spital cu elicopterul SMURD

de Redacția Jurnalul    |    22 Iul 2026   •   10:00
Accident grav, în județul Arad! Șofer, transportat la spital cu elicopterul SMURD
SMURD/Pentru acordarea asistenței medicale a fost solicitat și un elicopter SMURD

Un grav accident rutier a avut loc miercuri dimineață pe DN7, în județul Arad. În eveniment au fost implicate două autovehicule, șoferul unuia dintre acestea fiind transportat cu elicopterul SMURD la spital.

Un accident rutier în care au fost implicate un autocamion și un microbuz de transport marfă, a avut loc pe DN7, în localitatea Căpruța, în județul Arad.

Potrivit ISU Arad, la locul accidentului au intervenit pompierii militari din cadrul Secției Bârzava cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare. La locul evenimentului au fost alocate și două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad. De asemenea, la locul intervenției a fost solicitat și elicopterul SMURD.

„În urma accidentului, în care au fost implicate două persoane, a rezultat o victimă încarcerată, șoferul microbuzului, aflată în stare de inconștiență în autovehicul.

Pompierii au acționat pentru extragerea victimei, care a fost preluată de echipajul medical, urmând să fie transportată la spital pe cale aeriană”, a transmis ISU Arad.

Cealaltă victimă, șoferul autocamionului, a fost preluată de echipajul medical. Aceasta este conștientă și cooperantă.

Pompierii au acționat, de asemenea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident grav elicopter smurd spital