Jurnalul.ro Editoriale Aplauze şi hachiţe ale destinului

Aplauze şi hachiţe ale destinului

de Florin Condurateanu    |   

Viaţa are adesea hachiţe, care îi perpelesc pe unii oameni ca pe clătitele jonglate în tigaie, când pe faţă, când pe dos. Straniu este atunci când unele vedete ale scenei, umplute de aplauze, de cereri de autografe, îndrăgite cu foc de mii şi mii de oameni sunt păguboase în soarta lor din afara reflectoarelor, mai ales în dragoste, unde dau zaruri necâştigătoare. În loc de 6-6, nimeresc 2-1. Un astfel de exemplu sunt fetele Andre, care înnebuniseră publicul cu melodiile lor devenite rapid şlagăre fredonate de mii de români, care apoi după ani au intrat pe drumuri cu hârtoape în excursia inimii. Au adunat lacrimi pe obraji, căsătoriile lor s-au defectat, în dezacord cu iubirea arătată de public pentru Andrea Bălan şi Andrea Antonescu, iubirile lor nu le-au adus zile însorite, ci zbuciume. Prima scriitură mai mare despre duo-ul de mare succes Andre a apărut în Jurnalul Naţional, acum vreo 20 de ani. Era o ediţie de colecţie: „Jurnalul fetelor Andre”. Am scris cu drag despre aceste adolescente ambiţioase, rupte de oboseală de atâta muncă. Andrea Bălan era în clasa a IX, iar Andreea Antonescu urma clasa a XI. Andreea Bălan, cea mai mică, era pasionată şi de paşii de dans ai duetului. Acasă, noaptea, în apartamentul din Ploieşti migălea la o coregrafie în acord cu melodiile cântate. Tatăl Bălan, inginer compunea unele dintre cântece. Andreea Antonescu, gălăţeanca, mi se destănuia în interviu şi într-un reportaj că visează sus de tot, plănuia să le concureze pe marile doamne ale muzicii Similea, Mirabela, Corina. Viaţa a curs şi drumurile lor s-au despărţit. Andreea Antonescu s-a căsătorit cu fiul unui mare proprietar de fabrici de mezeluri, care s-a sinucis în biroul întreprinderii lui din judeţul Olt. Apoi, Andreea Antonescu s-a mutat cu soţul în America, dar căsătoria a şchiopătat, Andreea s-a întors cu fetiţa în România, a reluat cariera scenei, dar idila cu fiul unui bogătaş din Iaşi nu merge ca unsă. Andreea Bălan a susţinut concerte bine remunerate, a câştigat cu Petrişor şi un mare premiu de dans modern în Mexic, a fost principala truditoare pentru casa din Pipera. Iubitul, compozitorul Keo, a trişat-o cu Misha, iar relaţia s-a destrămat. Destinul i l-a scos în cale Andreei Bălan pe actorul Burcea. Căsătorie romantică, o fetiţă frumoasă, a doua fetiţă născută dificil, Andreea a fost cu suspans salvată din stopul cardiac. Dar harnica Andreea primeşte o serie de lovituri nedrepte de la soartă. Burcea iscă scandaluri, este prins la volan drogat cu cocaină şi despărţirea este un fapt împlinit. Ce răsuciri ale destinelor!

    

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri