Aproape 3.000 de candidaţi s-au înscris pentru concursul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila" din Bucureşti, care va avea loc pe 25 iulie, potrivit unui comunicat de presă al acestei instituţii de învăţământ transmis miercuri.
"Pentru concursul de admitere în Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' din Bucureşti ce va avea loc miercuri, 25 iulie 2018, începând cu ora 09,00, în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) s-au înscris 2.976 de candidaţi, dintre care 12 sunt absolvenţi care au obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat, iar 26 sunt olimpici naţionali sau internaţionali. Aceştia, cu excepţia celor 26 de olimpici care sunt declaraţi deja admişi, vor concura pentru ocuparea celor 1.100 de locuri, finanţate de la bugetul de stat, scoase la concurs de către Ministerul Educaţiei", se arată în comunicatul UMF"Carol Davila".
Conform sursei citate, pentru examenul de admitere în ciclul de studii universitare de licenţă, în anul universitar 2018 - 2019, la UMF "Carol Davila" au fost scoase la concurs de către Ministerul Educaţiei 1.402 de locuri, dintre care 1.100 finanţate de la bugetul de stat şi 302 cu taxă.
Pentru cele 569 locuri la Facultatea de Medicină s-au înscris 1.823 de candidaţi, pentru Facultatea de Medicină Dentară - 485 de candidaţi/171 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie - 199 de candidaţi/171 de locuri, iar pentru FMAM (4 ani de studiu) - 290 de candidaţi/110 de locuri, în timp ce pentru cele 79 de locuri alocate altor specializări FMAM (3 ani de studiu) s-au înscris 179 de concurenţi. Pentru candidaţii ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat sunt puse la dispoziţie alte 302 de locuri cu taxă, relevă sursa citată.
În 2017, la UMF "Carol Davila" au fost scoase la concurs 1.468 de locuri, dintre care 440 cu taxă, iar în 2016 - 1.420, dintre care 470 cu taxă. Anul trecut, au concurat 2.996 de candidaţi pentru ocuparea celor 1.000 de locuri bugetate de către Ministerul Educaţiei.