Jurnalul.ro Ştiri Observator Arcul de Triumf va fi deschis vizitatorilor în fiecare weekend pe perioada verii

Arcul de Triumf va fi deschis vizitatorilor în fiecare weekend pe perioada verii

Arcul de Triumf din București va fi deschis vizitatorilor în fiecare sâmbătă și duminică pe perioada verii, a anunțat sâmbătă Primăria Capitalei.

Potrivit Primăriei Capitalei, Arcul de Triumf va putea fi vizitat până în data de 30 octombrie, iar accesul vizitatorilor este gratuit.

Sâmbătă, 14 mai, monumentul va putea fi vizitat între orele 12.00 și 24.00, accesul ultimilor vizitatori făcâdu-se la ora 23.30.

În următoarele zile de weekend programul va fi între 12.00 și 20.00, ultima persoană va intra în interiorul monumentului la ora 19.30.

„Persoanele care se bucură de străzile devenite pietonale sunt invitate să încheie plimbarea cu o privelişte inedită asupra Bucureştiului, pe terasa Arcului de Triumf”, anunță Primăria Capitalei.

Conform aceleiași surse, traversarea se va face pe la trecerea de pietoni semaforizată, în intervalul orar anunţat.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri