Comitetul Executiv al PSD, întrunit luni, 13 iulie, a decis să voteze proiectul de lege privind carantinarea și izolare, dar cu modificări, a anunțat președintele organizației de Neamț a partidului, Ionel Arsene, la finalul ședinței.
De asemenea, Arsene a precizat că a votat împotriva acestei decizii, argumentând că proiectul trebuie retrimis Guvernului pentru a veni cu o lege „corectă”.
„Prin această lege se îngrădesc foarte mult din drepturile şi libertăţile cetăţenilor în această ţară. Sunt de acord că nu putem să-i lăsăm pe cei care sunt infectaţi cu acest virus să umble dezlegaţi pe stradă. Trebuie făcut un cadru legislativ, dar ceea ce a venit de la Guvernul României înseamnă o lege care îngrădeşte foarte mult drepturile şi libertăţile cetăţeneşti", a declarat Arsene.
Legea, adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaților, se afla vineri la Senat, unde a fost dezbătută în Comisia Juridică, însă nu a ajuns la votul din plen.
Luni, la ora 15.00, vor fi reluate dezbaterile pe proiectul de lege.