Cu cele mai mari adjudecări pentru o casă de licitaţii austriacă, între care mai multe rezultate de milioane de euro, 2018 a fost pentru Dorotheum un an de mare succes. Între lucrările cele mai apreciate, amintim în primul rând Lucrezia semnată de pictoriţa din timpul Renaşterii, Artemisia Gentileschi, care a fost adjudecată la 1.885.000 de euro. Se adaugă un alt record mondial, tot pentru o pictoriţă, Carla Accardi (1924 - 2014), cu Integrazione ovale, din 1958, vândut cu 295.800 de euro.
Licitaţia din octombrie adusese un alt rezultat depăşind un milion pentru Ritratto di una Nobildonna con pappagallo de Antoon van Dyck, cumpărat cu 1,425 de milioane de euro.
Dorotheum din Viena a demonstrat încă odată puternica sa tradiţie în vânzarea operelor artiştilor germani şi italieni ai avangardei de după război, cum ar fi Feld (Câmp) de Günther Uecker (491.000 de euro) şi un florescent Concetto Spaziale “Attesa” roz de Lucio Fontana (552.000 de euro).
Au fost, de asemenea, multe cereri pentru picturile din secolul al XIX-lea, pentru arta modernă clasică şi pentru cea contemporană. Între rezultatele semnificative, se numără operele lui John William Godward, Vittorio Matteo Corcos, Olga Wisinger-Florian, pe lângă cele datorate unor artişti ca Fernando Botero, Henri Matisse şi Bernard Buffet, în timp ce arta contemporană a fost ilustrată de Jesus Rafael Soto, Philip Guston şi Emilio Vedova.
În ceea ce priveşte arta austriacă, cele mai importante adjudecări s-au înregistrat pentru Arnulf Rainer, Maria Lassnig, Alois Schilling şi Alfons Walde.
Rezultate de top au fost obţinute şi pentru obiectele de artă cât şi pentru bijuterii. O figură Uli, înaltă de 81 de centimetri, provenind din faimoasa Colecţie Monzino a fost adjudecată cu 1,425 de euro în licitaţia dedicată artei tribale. În licitaţia “Design First” o Masă, piesă unicat a sculptorului Giacomo Manzu, a atins 271.400 de euro, preţ obţinut şi pentru o figură a lui Budha, din timpul Dinastiei Ming, din bronz aurit.
În rândul bijuteriilor, au strălucit, printre altele, un Inel cu diamante de 40 de carate, vândut cu 210.400 de euro şi Diadema Mariei-Valerie, fiica împărătesei Sissi, realizată de bijutierul Curţii vieneze, Köchert, pentru căsătoria fiicei ei, Hedwig, cu Bernhard Graf zu Stolberg-Stolberg, în jurul anului 1918 (186.000 de euro).
Tot un record s-a înregistrat şi la vânzarea unui automobil istoric, în licitaţia a 13 Mercedes-Benz din Colecţia Wiesenthal, organizată în splendida Bibliotecă Naţională Austriacă, licitaţie care a adus 5 milioane de euro. Numai un Mercedes-Benz 300 SL din 1955 a fost adjudecat la suma de 1,5 milioane de euro, iar un Mercedes-Benz 300 SL Roadster din 1957 a fost vândut cu 1,1 milioane de euro.
O femeie într-o lume a bărbaţilor
„Artemisia Gentileschi a fost o femeie care şi-a luat libertatea de a fi ca un bărbat”, scria Anna Banti, într-un dialog inventat între ea şi Artemisia Gentileschi (1593-1653), pentru a recrea un roman al acestei celebre artiste a secolului al XVII-lea.
Pictoriţă de primă mărime, Artemisia Gentileschi a ajuns la Milano într-o spectaculosă expoziţie, într-o scenografie teatrală semnată de Emma Dante, la Palazzo Reale, cu titlul „Povestea unei pasiuni”. Peste 40 de tablouri ilustrau temele cu care Artemisia s-a confruntat. Erau relevate începuturile sale romane, urmând perioada florentină şi reîntoarcerea în Oraşul Etern, terminându-se cu Napoli, unde s-a stins din viaţă.
A fost fiica pictorului Orazio Gentileschi, de la care a preluat rigoarea desenului, adăugându-i un puternic accent dramatic, inspirat de opera lui Caravaggio. Considerată astăzi unul dintre primii pictori ai stilului baroc, ea s-a impus prin arta sa într-o epocă în care femeile pictor nu erau uşor acceptate. Este, de asemenea, prima femeie care a pictat teme istorice şi religioase într-o perioadă când acestea erau socotite ca fiind străine spiritului feminin.
Prima operă atribuită, la 17 ani, Artemisiei este Suzana şi bătrânii (1610), aflată astăzi în colecţia de la Schönbrunn, în care se vede că a asimilat limbajul lui Caravaggio, dar şi pe cel al bolognezului Annibale Carracci.
De la vârsta de 5 ani ea îi amesteca tatălui său culorile, îi prepara pânzele şi îi filtra vopselele. Tatăl îi transmisese toate secretele. Pe de altă parte, a luat lecţii de perspectivă de la Agostino Tassi, care lucra împreună cu Orazio la frescele din Palazzo Palavicini. Între muzele şi muzicienii reprezentaţi apar şi personaje contemporane epocii lor, printre care însăşi Artemisia.
Relaţiile amoroase de mai târziu între Artemisia şi Tassi fac obiectul unui proces faimos şi controversat în acea perioadă, în urma căruia acesta din urmă este exilat din Roma. Acesta era acuzat nu numai pentru faptul că o violase, dar semnase şi o falsă cesiune cu numele ei. Mai mult, Tassi era căsătorit şi o avea ca amantă şi pe sora soţiei sale. Textul depoziţiei Artemisiei la proces, descriind în cuvinte precise violul, a fost expus pentru prima dată la Milano. De altfel, pânza având ca subiect „Giuditta care-l decapitează pe Holoferne”, conservată la Muzeul Capodimonte din Napoli, impresionează prin violenţa scenei care reprezintă, în cheie psihologică şi psihanalitică, scena violului. Orazio plăteşte o mare sumă de bani unui pictor florentin, Pierantonio Stiattesi, pentru a se căsători cu fiica sa şi a-i spăla onoarea. Ceremonia are loc în 29 noiembrie 1612.
Se atribuie violului său şi procesului umilitor care a urmat anumite trăsături ale operei sale – obscuritatea, violenţa grafică – care sunt cel mai vizibile în acest celebru tablou. Picturile sale exprimă adesea un punct de vedere feminin.
Orazio recunoştea talentul fiicei sale aşa cum îi scria într-o scrisoare ducesei Cristina di Lorena. După proces, tatăl i-a găsit un potenţial soţ, dar ea a trăit o mare poveste de dragoste cu nobilul florentin Francesco Maria Maringhi.
Artemisia a cunoscut un lung succes. În 1616 a fost acceptată în Academia Artelor Desenului, prima femeie care s-a bucurat de acest privilegiu, fiind sprijinită de Marele Duce Cosimo de Medici şi, în special, de Marea Ducesă Cristina.
La Roma, unde era o mare concentrare de nume de artişti de vârf, a lucrat în „Basilica di Santa Maria del Popolo” şi în „San Luigi dei Francesi”.
În perioada florentină apar celebrele tablouri Convertirea Magdalenei şi a Giudittei, expusă la Palazzo Pitti, şi a doua versiune a Giuditei decapitându-l pe Holofern, aflată la Uffizi.
Faima sa de pictoriţă a crescut şi ea a devenit prietena unor aristocraţi şi oameni puternici, precum Galileo Galilei, Michelangelo Buonaroti cel Tânăr, care i-a plătit cursurile la Academia de Desen din Florenţa. Pentru el, ea a pictat Allegoria dell’Inclinazione, care reprezintă o tânără femeie ţinând în mână o busolă.
Se stabileşte la Roma ca o femeie independentă şi încearcă să-şi orienteze cele două fiice către pictură. Se leagă o prietenie lungă între ea şi marele umanist şi colecţionar, mentorul artelor frumoase, Cassiano dal Pozzo. Perioada napolitană, pe unde trecuseră şi Caravaggio, Anniblae Carracci, Simon Vouet, Jose de Ribera, este pentru ea una de vârf, pictând nenumărate pânze pentru Catedrala „San Gennaro”.
Multe dintre lucrările ei din această perioadă, cu subiecte reprezentându-le pe Giuditta, Susanne, Betsabeea, Maddalena, sunt achiziţionate de marile muzee ale lumii, cum ar fi Prado, Metropolitan Museum. Splendida lucrare Madona care alăptează este conservată la Galeria Palatina din Florenţa, iar Betsabeea se află la Londra, la Matthiesen Gallery. Madona cu pruncul este expusă la Escorial.
După foarte mulţi ani tatăl şi fiica sunt din nou împreună la Londra. Charles I era un colecţionar fanatic, dispus chiar să-şi compromită finanţele publice pentru a-şi satisface dorinţele artistice. Acesta i-a achiziţionat câteva lucrări.
Un destin fericit, cu numeroase lovituri de teatru, înnoadă şi deznoadă existenţa lui Orazio Gentileschi şi a fiicei sale, Artemisia. O viaţă semnată de drame intime şi imprevizibile, a unui artist însetat de frumuseţe. Vizitatorul pasionat de artă nu poate să nu fie uimit de extraordinarul rafinament al operei lui Gentileschi, care a lăsat peste 80 de picturi, de echilibrul compoziţiilor sale şi armonia culorilor, de luxurianţa materiei picturale. Tablourile sale încearcă să conjuge în viziune proprie învăţăturile celor pe care îi considera maeştrii săi, Rafael, Caracci şi Caravaggio. Cunoscute în marile muzee ale lumii, de la Uffizi la Luvru, Vatican, Galeria Sabauda din Torino, Prado, lucrări ca Odihnă în timpul fugii în Egipt, Viziunea Sfintei Francesca, Moise salvat de ape, Buna vestire, Triumful fericirii publice asupra pericolelor fac dovada măiestriei artistice a lui Orazio.
El se născuse cu un nume diferit de acela pe care l-a lăsat posterităţii, fiind fiul orfevrului Giovanni Battista Lomi. Orazio îşi schimbă numele în Gentileschi şi începe să lucreze sub direcţia unui pictor la modă, Cavalier d’Arpino. Din 1596 realizează Convertirea lui Saul, pentru Biserica San Paolo. Urmează o perioadă în care pictează nenumărate portrete ale diferiţilor abaţi. La 36 de ani, este şocat de viziunea lui Michelangelo, găsindu-şi în sfârşit un stil personal. Papa Paul al V-lea Borghese îi încredinţează pictura unei părţi din sălile Palatului Quirinale. Orazio cere ajutorul lui Agostino Tassi, unul dintre experţii în materie de perspectivă şi trompe-l’oeil protejat de Familia Medici.
Maestrul devine capul unei familii numeroase şi dificile. Fiica cea mare, Artemisia, părea dotată pentru pictură. O poveste pe care am consemnat-o la începutul articolului.
Scandalul îi distruge însă lui Orazio Gentileschi cariera. Umilit, este nevoit să se retragă în provincie, unde va picta biserici. Nu-şi va mai revedea fiica timp de 25 de ani, până când este chemat la Florenţa pentru a ratifica intrarea Artemisiei în prestigioasa Academie de Desen, în 1616, şi a accepta emanciparea legală de sub tutela paternă.
Artemisia Gentileschi a putut, între primele femei ale istoriei, să-şi semneze tablourile. Această gravă dramă a permis fiicei să urmeze o carieră artistică, distrugând-o însă pe cea a tatălui. În hotarele Statului Pontifical, Maria de Medici, fiica Marelui Duce de Toscana, Francesco al II-lea, îi scrie Cristinei de Savoia o scrisoare prin care o roagă să-i indice cei mai buni artişti pentru a-i invita la Paris. Este recomandat şi Orazio, care, în primăvara lui 1624, împreună cu cei trei fii ai săi, se stabileşte la Luvru, în apartamentele rezervate pictorilor. Regina îi oferă sprijinul său, ba, mai mult, îl foloseşte şi ca emisar oficial italian, timp de un an, până ce Rubens, un adevărat politician şi fin diplomat, vine la Paris. Atmosfera de la Luvru devine irespirabilă pentru Orazio. Ducele de Buckingham ajunge la Paris de la Londra, cu intenţia de a duce cu el marii artişti care lucrau la curte, printre care şi pe Gentileschi. Astfel, începe o nouă viaţă, ca pictor al Curţii Angliei. Dar, încă o dată, norocul nu-i este favorabil, deoarece trezeşte gelozia pictorilor locali şi este nevoit să lucreze foarte mult pentru a-şi susţine renumele. Rezultatul este o pierdere a calităţii, exprimată printr-o accentuată teatralitate a personajelor. Lui Orazio Gentileschi i se încredinţează 244 de metri pătraţi de pictură pe pânză, în „Casa delle Delizie” de la Greenwich, concepută de Inigo Jones, oferită de Giacomo I soţiei sale, Anna de Danemarca, dar bătrânul pictor este conştient că nu poate duce la bun sfârşit o asemenea sarcină fără ajutorul unui alt artist care să cunoască secretele tehnicii sale. Singura persoană în lume capabilă de acest lucru era fiica sa, Artemisia, dar ea trăia acum la Napoli, cunoscută ca o pictoriţă de mare succes, şi nu dorea să vină la Londra… Totuşi, va ajunge acolo. Tatăl şi fiica se reîntâlnesc pentru ultima oară la Londra, o elevă care va împlini opera maestrului, lăsând la rândul ei importante lucrări precum Giuditta sau Sfânta Cecilia. Orazio moare în braţele ei, în timp ce-şi prepara culorile, în zorii unui război civil englez, între iubitorii picturii şi puritani. A fost un pictor regretat de Majestatea Sa, după cum spun cronicile, un mare iubitor de artă. A fost înmormântat în capela de la Somerset, sub altarul principal, lângă regina Angliei.
Astfel se termină destinul unui genial pictor, o poveste care nu a cunoscut altă regulă decât ura pentru mediocritate şi, în sfârşit, căutarea frumuseţii.
Adjudecat!
În luna iulie a acestui an, National Gallery din Londra a cumpărat o capodoperă a Artemisiei Gentileschi cu 3,6 milioane de lire sterline, un record pentru această pictoriţă. Este vorba despre Autoportretul artistei în care se figurează ca Sfânta Ecaterina din Alexandria. Există în această operă o combinaţie uimitoare de artă şi realism. Ochii personajului privesc în gol, ca şi cum ea şi-ar rememora ceva dramatic, în timp ce poza monumentală este calmă. Are braţe musculoase şi puternice, ca de altfel, toate eroinele picturilor sale.
Pictura a fost descoperită în 2017. Ea aparţinea de secole unei familii franceze, autorul fusese uitat, dar, în decembrie 2017, a fost scoasă la licitaţie la Paris şi cumpărată de un negustor de artă londonez. Pictura Artemisiei Gentileschi este a 20-a operă semnată de o femeie-pictor care a intrat în colecţiile muzeului.
Larry Keith, conservatorul şef al National Gallery, restaurează acum lucrarea care va fi expusă în 2019. El a descoperit deja, curăţând-o, o serie de umbre adânci, subtile, care conferă picturii o calitate “sculpturală” puternică.
Prima scriitoare care s-a decis de a construi un roman în jurul figurii Artemisiei a fost Anna Banti, soţia lui Roberto Longhi, într-un imaginar dialog cu pictoriţa, punând în paralel adolescenţa şi maturitatea. Un dialog incitant între două femei. Era în 1944. După 50 de ani, scriitoarea franceză Alexandra Lapierre se confruntă şi ea cu fascinaţia enigmatică a vieţii Artemisiei, făcând un raport între femeia Artemisia şi pictoriţa Artemisia. Un alt roman, publicat recent în Italia de Susan Vreeland („The Passion of Artemisa”), pune în valoare popularitatea acestei geniale pictoriţe în cheie feminină. Regizoarea franceză Agnes Merlet a prezentat fimul „Artemisia, pasiunea extremă”, cu Michel Serrault, Valentina Cervi, Miki Manojlovic, Claudia Giannotti, Anna Lelio.