Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Asian Food Fest revine cu o nouă călătorie culinară în jurul Asiei

Asian Food Fest revine cu o nouă călătorie culinară în jurul Asiei

de Magdalena Popa Buluc    |   

După ce, în 2013, pasiunea pentru Asia a dat naștere primei ediții Asia Fest, un festival explorator de cultură, atât tradițională, cât și contemporană, Asian Food Fest aduce curioșilor și pasionaților o nouă ediție a evenimentului ce are în prim plan gastronomia asiatică. Festivalul se va desfășura între 8 și 10 iulie, în Parcul Titan din București  (în zona scenei de lângă lac), iar intrarea este liberă pentru vizitatori.

În zona de food a Asian Food Fest, iubitorii de gusturi și arome exotice se pot delecta cu ramen, creveți tempura, street food în stil japonez, bulgogi și kimchi coreean, pachețele de primăvară și colțunași chinezești, cig kofte – cel mai cunoscut preparat vegetarian turcesc, tikka masala și murgh kebab ca în India, plăcinte și dulciuri siriene, înghețată după rețete thailandeze și libaneze, dar și cu băuturi tradiționale: limonadă, sake, sucuri și cafea turcească, ceaiuri indiene și chinezești și bere japoneză, în cel mai mare spațiu din România ce reunește exponenții gastronomiei asiatice.

Cei pasionați se vor putea bucura și de demonstrații de gătit live, unde pot vedea cum se prepară feluri tradiționale coreene cum ar fi sushi-ul lor național – kimbap dar și kimchi și bibimbap și pot primi sfaturi despre cum le pot pregăti și acasă.

În cadrul festivalului nu vor lipsi nici ingredientele de luat acasă iar vizitatorii, pentru a se putea bucura de gust și de arome delicioase oricând, au de ales dintre condimente pentru curry și masala, sosuri pentru rața Pekin și Teriyaki, conserve rare, noori și wasabi pentru sushi și paste și orez care completează toate felurile chinezești.

Ca experiența să fie una completă, Asian Food Fest aduce pe scenă un mix de proiecții de film, muzică live, spectacole de dans, concursuri, povești despre mirodenii și felurile tradiționale asiatice și demonstrații. Asia tradițională se va lăsa descoperită prin ceremonia coreeană a ceaiului, dansurile indiene și orientale și parada de costume autentice din Japonia, Coreea, China, Turcia, India, Palestina sau Afghanistan iar cea modernă prin muzica și dansurile ce fac parte din cultura K-pop.

La festival se pot experimenta și diverse ateliere de inspirație asiatică, de la caligrafie la pictură pe lampioane și evantaie japoneze și, pe toată durata festivalului vizitatorii își vor putea face poze în costume hanbok coreene.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri