Jurnalul.ro Ştiri Justitie Asociație pentru procurorul „10 august”

Asociație pentru procurorul „10 august”

de Dan Constantin    |   

O nouă asociație de procurori și-a anunțat constituirea. ,,Inițiativa pentru Justiție” are, potrivit comunicatului din 23 noiembrie, trei co-președinți, fondatorii ei. Procurorii Sorin Marian Lia, Ionuț Marcu și Bogdan Ciprian Pîrlog, șefii asociației, au prezentat de fapt ca obiective etapizate un proiect mai vechi, asumat de unul dintre co-președinți. Ciprian Pîrlog și-a expus programul pentru intrarea în CSM, pe un site specializat - juridice.ro - în vara anului 2016. Nereușind să fie ales, pentru a avea un oarece câștig, a ambalat materialul, i-a pus tighele noi și l-a prezentat acum ca o haină nouă. Prima frază e luată cu copy-paste: Justiția trebuie să-și recâștige poziția față de celelalte două puteri ale statului... șamd. Obsesia acoperiților din sistem, alarmați că le fură cineva statul paralel, conduce ca un fir roșu materialul-program. În capitolul I - Obiectivele pe termen scurt -, asociația celor trei procurori înscrie „înlăturarea modificărilor nocive asupra legilor Justiției și adoptarea unor modificări în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția, GRECO, MCV, Parlamentului European și Comisiei Europene”. Urmează placa „stoparea procedurilor de revocare și numire a procurorilor în funcțile (sic!, așa zice organu’ luat repede, fără corecturi) de conducere, controlate de către ministrul Justiției”. (Tata Lazăr, pentru vecie!). Apoi se intră în problema de fond a procurorilor-polițiști. „Protejarea poliției judiciare de interferențele factorului politic în activitatea și cariera ofițerilor și subofițerilor de poliție judiciară” este sub semnul urgenței pentru asociație. La etapa a doua, pe termen mediu, obiectivul devine și mai clar: Modificarea cadrului legislativ, în sensul preluării, în cadrul Ministerului Public, a poliției judiciare, cu un termen limită clar stabilit. O poliție proprie a procurorilor, adică. Ca să câștige aderenți, programul avansează o propunere populistă: membrii aleși în CSM să nu mai fie diferențiați în funcție de instanțe și parchete. Cine sunt cei trei crai de la Răsărit? Pîrlog e procurorul care a declanșat dosarul 10 august; Sorin Marian Lia este prim-procuror la Slatina, apărat de CSM-ul vechi de acuzația că ar fi ofițer acoperit (nu-i, neam!), și Ionuț Marcu, șefuț în DIICOT, susținător al Cameliei Bogdan și al lui Vasilică Dănileț. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri