Atacul comis miercuri dimineaţă de un grup înarmat de persoane la o universitate din nord-vestul Pakistanului s-a soldat cu cel puţin 21 de morţi, a anunţat un responsabil al poliţiei pakistaneze, potrivit căruia operaţiunea de eliminare a atacatorilor s-a încheiat, conform AFP.
'Bilanţul atacului terorist a crescut la 21 de morţi', a indicat pentru agenţia franceză de presă şeful poliţiei regionale Saeed Wazir, fără să precizeze dacă printre morţi figurează şi atacatori. El a spus că operaţiunile de eliminare a autorilor atacului s-au încheiat şi că forţele de securitate patrulează în acest moment zona.
Acelaşi oficial anunţase anterior un bilanţ de 12 morţi şi 30 de răniţi, între care studenţi, personal (didactic) şi agenţi de securitate, în atacul încă în desfăşurare în acel moment în campusul universităţii Bacha Khan din Charsadda.
Mai devreme, agenţiile internaţionale de presă informaseră despre cinci morţi, în timp ce media pakistaneză relataseră cu privire la 15 morţi şi peste 50 de răniţi în urma atacului de la universitatea din oraşul Charsadda, aproximativ 50 km de Peshawar (nord-vestul Pakistanului).
Potrivit publicaţiei pakistaneze The Express Tribune, atacul comis miercuri dimineaţă de un grup armat la universitatea din Charsadda a fost revendicat de gruparea teroristă Tehrik-i-Taliban Pakistan (TTP).
Nici până acum nu este clar câţi atacatori au fost implicaţi în asaltul asupra universităţii pakistaneze. Şeful poliţiei regionale menţionat anunţase mai devreme eliminarea a cinci autori ai atacului, potrivit AFP.
Sursa: Agerpres