Jurnalul.ro Ştiri Externe Atentat la Lyon: Suspectul recunoaşte că a depus jurământ de credinţă faţă de Statul Islamic

Atentat la Lyon: Suspectul recunoaşte că a depus jurământ de credinţă faţă de Statul Islamic

Algerianul de 24 de ani suspectat că a detonat vinerea trecută un colet-capcană la Lyon a recunoscut în faţa anchetatorilor francezi că a jurat credinţă grupării Statul Islamic, relatează AFP şi Reuters joi citând surse judiciare.

Poliţia l-a arestat luni pe principalul suspect, un student algerian la informatică în vârstă de 24 de ani, şi alte trei persoane în cadrul anchetei.

Deşi s-a arătat puţin cooperant în prima parte a arestului preventiv, Mohamed Hichem M. a recunoscut miercuri că a confecţionat coletul-capcană a cărui explozie s-a soldat cu 13 răniţi uşor în centrul oraşului Lyon.

"A recunoscut că a confecţionat coletul-capcană şi l-a plasat vineri după-amiază nu departe de gara Lyon-Perrache, în faţa unei brutării", a declarat o sursă apropiată de investigaţie, potrivit Reuters.

Arestul provizoriu al său şi al fratelui său a continuat joi la sediul sub-direcţiei antiteroriste franceze, în apropiere de Paris, în timp ce măsura a fost ridicată în cazul părinţilor săi la începutul după-amiezii, "în absenţa unor elemente incriminatoare în acest stadiu", a anunţat parchetul din Paris.

Vineri, în jurul orei 15.30, un tânăr pe bicicletă, cu caschetă şi ochelari de soare, a plasat în faţa unei brutării o plasă de hârtie în care se afla o bombă artizanală plină de şuruburi, bile de metal şi baterii, precum şi un dispozitiv de declanşare de la distanţă. Dispozitivul conţinea şi o cantitate scăzută de TATP, un explozibil instabil utilizat în atentatele criminale de la 13 noiembrie 2015 din Franţa.

Investigaţiile au permis confirmarea faptului că "profilul genetic identificat pe elementele dispozitivului găsit la locul exploziei corespunde" celui al tânărului, a precizat o sursă apropiată dosarului.

În cadrul percheziţiilor de la domiciliul familiei din Oullins, la periferia oraşului Lyon, anchetatorii francezi au descoperit "elemente susceptibile de a face parte din compoziţia TATP".

Exploatarea materialului informatic confiscat în cadrul percheziţiilor a scos de altfel "în evidenţă căutări pe internet legate de jihad şi de fabricarea dispozitivelor explozibile", potrivit aceleiaşi surse.

Anchetatorii au putut urmări itinerariul "tânărului pe bicicletă" datorită verificării încrucişate a supravegherii video din localităţile Lyon şi Oullins. Exploatarea datelor sale telefonice şi a achiziţiilor efectuate pe internet au contribuit de asemenea la identificarea sa de către anchetatori.

AGERPRES

Subiecte în articol: lyon atentat stat islamic
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri