Jurnalul.ro Ştiri Externe Atenție unde călătoriți ! Transportul feroviar din Franța este paralizat de grevă

Atenție unde călătoriți ! Transportul feroviar din Franța este paralizat de grevă

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză privind continuarea grevei la SNCF (Compania Naţională de Căi Ferate) şi RATP (Regia Autonomă a Transporturilor Pariziene).

Sindicatele au făcut apel la o nouă zi de mobilizare, fiind prevăzute manifestaţii şi acţiuni de protest. Sunt posibile, în continuare, perturbări în transporturile publice urbane, interurbane, regionale şi internaţionale (Eurostar, Thalis şi Lyria).

Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC) reaminteşte pasagerilor să se informeze pe lângă companiile aeriene despre situaţia zborurilor. Pentru zborurile operate de compania Air France, informaţiile pot fi consultate pe site-ul companiei, www.airfrance.fr.

Federaţia sindicală din porturi şi docuri anunţă că transporturile maritime de mărfuri şi pasageri vor fi afectate în continuare, inclusiv legătura continentului cu insula Corsica. Călătorii sunt invitaţi să urmărească orarul pe site-urile companiilor maritime.

Cetăţenii români se pot informa în legătură cu situaţia din transporturile pariziene şi zona Ile-de-France pe site-ul RATP: www.ratp.fr, iar pentru programul trenurilor pe site-ul SNCF: ch.oui.sncf şi www.oui.sncf.

Pe durata grevei, informaţiile despre trenurile care circulă în ziua următoare sunt disponibile în fiecare zi la ora 17,00 pe site-ul SNCF.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă: +33680713729 - Misiunea diplomatică a României în Republica Franceză, +33610027164 - Consulatul General al României la Marsilia, +33643627736 - Consulatul General al României la Lyon şi +33627050022 - Consulatul General al României la Strasbourg, la care pot apela în funcţie de zona în care se află.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: paris.mae.ro, lyon.mae.rostrasbourg.mae.romarsilia.mae.rowww.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

AGERPRES

Subiecte în articol: franta transport feroviar
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri