Jurnalul.ro Ştiri Externe Atenționare MAE: În Bulgaria vor fi restricții de circulație, din cauza protestelor fermierilor

Atenționare MAE: În Bulgaria vor fi restricții de circulație, din cauza protestelor fermierilor

de Redacția Jurnalul    |   

MAE atenționează că începând de marți în Bulgaria fermierii vor protesta în intervalul orar 10:00 – 12:00, prin blocarea drumurilor principale și a punctelor de frontieră.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria că în conformitate cu datele publicate de Asociația Națională a Producătorilor de Cereale, începând cu data de 6 februarie 2024, se vor desfășura acțiuni de protest, în intervalul orar 10:00 – 12:00, prin blocarea drumurilor principale și a punctelor de frontieră din Republica Bulgaria, potrivit unui comunicat de presă al MAE.

Astfel, în cazul frontierei comune cu România, sunt avute în vedere ca spații pentru proteste: Podul Dunării I (Giurgiu-Ruse), Podul Dunării II (Calafat – Vidin), localitățile Tutrakan, Silistra, Kardam și Durankulak.

Este prevăzută blocarea punctelor de trecere a frontierei corespondente acestora, precum PTF Giurgiu -Ruse, PTF Vidin-Calafat, PTF Silistra – Ostrov Călărași, PTF Kardam – Negru Vodă și PTF Durankulak – Vama Veche. De asemenea, producătorii agricoli bulgari intenționează să blocheze intersecții și segmente importante de drum în interiorul teritoriului bulgar, precum tronsonul Sofia – Ruse, în dreptul localității Gorni Dabnik și în dreptul localității Lukovit.

„MAE recomandă cetățenilor români să urmărească cu atenție situația de la punctele de frontieră aflate la frontiera comună cu Republica Bulgaria, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată și indicațiile/semnalele organelor de control aflate la fața locului”, se arată în comunicat.

Informații suplimentare pot fi accesate astfel: cu privire la situația zborurilor pe aeroportul Sofia – www.sofia-airport.eu; cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg; cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicația gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenției “Infrastructura Rutieră” – www.api.bg și la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop; cu privire la regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiții de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și pe site-ul Agenției „Vămi” din Bulgaria – www.customs.bg; cu privire la e-vigneta și sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situația circulației prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 și +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republcia Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerile Externe recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.rohttps://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_rowww.meteoalarm.orgwww.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (http://mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: atentionare mae bulgaria
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri