Jurnalul.ro Sport Atletism: România a câștigat bronzul la ștafetă 4x400 m în cadrul Universiadei de la Tapei

Atletism: România a câștigat bronzul la ștafetă 4x400 m în cadrul Universiadei de la Tapei

Echipa României, formată din atletele Sanda Belgyan, Camelia Florina Gal, Anamaria Nesteriuc şi Bianca Răzor, a cucerit medaliile de bronz în proba de ştafetă 4x400 m, luni, la Universiada de vară de la Taipei (Taiwan).

Iniţial echipa României a ocupat locul patru, dar a făcut constetaţie şi echipa Ucrainei, aflată pe locul al doilea, a fost descalificată.

Tricolorele au fost cronometrate cu timpul de 3 min 34 sec 16/100, fiind devansate de Polonia, 3 min 26 sec 75/100, şi Mexic, 3 min 33 sec 98/100.

România a ajuns la un bilanţ de trei medalii de aur, două de argint şi cinci de bronz, cucerind până acum la Taipei medalii doar la gimnastică artistică şi atletism.

Două medalii de aur au fost cucerite de gimnasta Larisa Iordache, la individual compus şi la sol, o altă medalie de aur a fost adjudecată de atleta Alina Rotaru, la săritura în lungime, argintul a fost obţinut de atletul Nicolae Alexandru Soare, în proba de 10.000 m, şi de Alin Firfirică la aruncarea discului, iar medaliile de bronz au fost câştigate de gimnaştii Larisa Iordache (bârnă), Andrei Muntean (sărituri), atleţii Andrei Gag (aruncarea greutăţii) şi Bianca Răzor (400 m) şi ştafeta feminină de 4x400 m (Sanda Belgyan, Camelia Florina Gal, Anamaria Nesteriuc şi Bianca Răzor).

România participă la ediţia a 29-a a Universiadei de vară cu o delegaţie de 121 de persoane, dintre care 91 de sportivi. Sportivii români concurează la atletism, haltere, tenis de masă, volei masculin, înot, sărituri în apă, baschet masculin, polo pe apă masculin, gimnastică artistică, scrimă şi judo.

România s-a clasat pe locul 29 în clasamentul pe naţiuni la Universiada de vară din 2015, de la Gwangju (Coreea de Sud), obţinând 1 medalie de aur, 3 de argint şi 3 de bronz.
AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri