Jurnalul.ro Ştiri Politică Aurescu - la întrevederea cu omologul vietnamez: România sprijină dezvoltarea relaţiilor UE - Vietnam

Aurescu - la întrevederea cu omologul vietnamez: România sprijină dezvoltarea relaţiilor UE - Vietnam

România sprijină dezvoltarea relaţiilor UE - Vietnam, recent consolidate prin semnarea Acordului de Liber Schimb (ALS) şi a Acordului privind Protecţia Investiţiilor (API), a reafirmat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, în cadrul unei întrevederi cu omologul din Republica Socialistă Vietnam, Pham Binh Minh.

Întrevederea celor doi oficiali a avut loc luni, în marja reuniunii miniştrilor de externe Asia-Europa (ASEM), de la Madrid.

Conform unui comunicat al MAE, discuţiile celor doi înalţi oficiali au evidenţiat dinamica pozitivă a dialogului politic bilateral şi cooperarea foarte bună în cadrul forurilor regionale şi internaţionale.

"La propunerea ministrului român de Externe, cei doi înalţi demnitari au convenit organizarea de evenimente relevante anul viitor pentru marcarea celor 70 de ani de relaţii diplomatice dintre cele două state. Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul României pentru dezvoltarea relaţiilor UE - Vietnam, recent consolidate prin semnarea, pe durata Preşedinţiei române a Consiliului UE, a Acordului de Liber Schimb (ALS) şi a Acordului privind Protecţia Investiţiilor (API)", a precizat MAE.

Cu acelaşi prilej, cei doi demnitari au subliniat necesitatea substanţializării dimensiunii economice a relaţiilor româno-vietnameze, insistând asupra măsurilor de promovare a comerţului bilateral.

Şeful diplomaţiei române a pledat pentru finalizarea rapidă a procesului de acreditare a exporturilor româneşti de produse de origine animală, miere şi produse agricole pe piaţa din R.S. Vietnam.

La rândul său, ministrul Pham Binh Minh a reliefat potenţialul de dezvoltare a cooperării bilaterale în domeniul forţei de muncă.

Totodată, a fost abordată şi cooperarea în domeniul educaţiei, ministrul Bogdan Aurescu amintind numărul mare de absolvenţi vietnamezi ai instituţiilor româneşti de învăţământ, vorbitori de limba română, aflaţi în poziţii relevante în Vietnam.

Cei doi miniştri au discutat şi despre cooperarea, foarte bună până în prezent, a celor două state în cadrul organizaţiilor internaţionale, mai ales la ONU, a arătat MAE.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri