O femeie din Iași, pe numele ei Luminița Solcan, cea care l-a omorât pe preotul francez Roger, a reușit să execute silit statul român pentru că acesta nu i-a peremis să meargă la înmormântarea mamei sale. Aceasta a invocat la CEDO încălcarea drepturilor, iar statul român este obligat să-i plătească acesteia 6.000. de euro, relatează ziaruldeiasi.ro.
„Este un drept pe care clienta mea l-a obţinut, printr-o sentinţă care ne este favorabilă. Având în vedere că statul român, nici după cinci luni de când am câştigat la CEDO, nu a fost în stare să achite suma de bani l-a care a fost obligat, suntem nevoiţi să îl executăm silit“, a declarat avocatul Luminiţei Solcanu, Răzvan Huţanu.
Întrucât este internată la Spitalul de Maximă Securitate „Pădureni-Grajduri“, magistrații români i-au respins cererea, motivând că persoanele internate li se poate restricționa libertatea de mișcare pentru a preveni integritatea corporală și sănătatea lor și a altor persoane. Însă CEDO a considerat acest argument necorespunzător, considerând că autoritățile ar fi putut să găsească variante pentru a o lăsa să participe la funeraliile mamei sale.
„Luând în calcul gravitatea temei din acest caz, în principal refuzul autorităţilor de a-i permite reclamantei să participe la înmormântarea mamei sale, chiar dacă reclamanta ar fi putut fi considerată un pericol public la acea dată, instanţele locale ar fi putut analiza diverse căi alternative de a-i asigura prezenţa la acea înmormântare. În schimb, instanţele i-au respins pur şi simplu cererea. Curtea constată că, într-o situaţie similară, unui astfel de pacient i s-a permis prezenţa la o înmormântare, el fiind escortat, fapt care nu a fost luat în calcul de instanţe în acest caz“, arată Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strassbourg.
Luminița Solcan l-a înjunghiat pe părintele francez Roger, în biserică, în timpul oficierii unei slujbe. Acesta a murit, iar femeia a fost imobilizată de către persoanele prezente. A fost apoi internată la centrul Chartreuse din Dijon, apreciindu-se că suferă de schizofrenie paranoidă. A fost extrădată în România și a fost închisă la SPitalul Pădureni-Grajduri din Iași din 2012. A absolvit Facultatea de Litere a Universității AL.I.Cuza din Iași.
Părintele Roger a fost fondatorul Comunităţii Ecumenice din Taize - Franţa.