Accidentul rutier dintre un autocar în care se aflau 29 de persoane, între care doi copii, a avut loc în comuna Orbeni, pe E85/DN2. Autocarul a intrat în impact cu o autoutilitară în care se aflau doi adulți.
La locul accidentului s-au deplasat mai multe autospeciale.
În urma coliziunii, doar persoanele din autoutilitară au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Din cei 29 de călători aflați în autocarul implicat în accident, 23 de persoane au fost preluate de un alt autocar pentru a fi transportate la destinație, iar restul de 6 călători și-au continuat deplasarea cu alte mijloace.
Traficul pe DN2 / E85 se desfășoară pe un singur fir.
(sursa: Mediafax)