x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vârsta critică la care mamografia nu mai este o opțiune, ci o urgență

Vârsta critică la care mamografia nu mai este o opțiune, ci o urgență

de Redacția Jurnalul    |    19 Iul 2026   •   18:20
Vârsta critică la care mamografia nu mai este o opțiune, ci o urgență
Sursa: Magnific.com/De ce mamografia devine obligatorie odată ce ai împlinit 40 de ani

Când facem mamografie și de ce este vitală după 40 de ani? Răspunsurile vin direct de la Dr. Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Potrivit acesteia, după vârsta de 40 de ani, mamografia devine investigația de bază și standardul de aur în screeningul cancerului de sân. Ea este capabilă să detecteze tumori incipiente cu până la doi ani înainte ca acestea să poată fi palpate.

Deși mamografia este pilonul principal, ecografia mamară nu este eliminată. Aceasta devine o metodă complementară esențială. Este utilizată în special pentru clarificarea anomaliilor sau pentru examinarea sânilor cu densitate crescută. Ambele metode joacă roluri unice în prevenție. Utilizarea lor combinată oferă cea mai mare rată de acuratețe în depistarea timpurie a cancerului mamar, a transmis ea.

Sunt mai mulți factori care recomandă efectuarea unei mamografii de control de la vârsta de 40 de ani, precum:

Modificarea structurii sânului: odată cu înaintarea în vârstă, țesutul glandular mamar se atrofiază treptat și este înlocuit de țesut adipos (grăsime). Pe acest fundal gras, mamografia oferă o claritate excelentă, permițând radiologilor să observe cele mai mici modificări;

Exclusivitatea microcalcificărilor: multe tipuri de cancer mamar debutează sub forma unor depozite minuscule de calciu (microcalcificări), imposibil de detectat prin ecografie sau RMN. Ghidurile internaționale actualizate, precum Ghidul USPSTF, recomandă începerea screeningului mamar la pragul de 40 de ani.

După vârsta de 40 de ani, mamografia rămâne partenerul de încredere al mamografiei în următoarele situații:

Sâni denși mamografic: Unele femei își păstrează o densitate glandulară crescută și după 40 de ani. În acest caz, mamografia poate rata tumori mici, ascunse de glandă, iar ecografia ajută la „privirea” prin acest țesut dens;

Caracterizarea unui nodul: Dacă mamografia evidențiază o masă suspectă, ecografia stabilește dacă acea masă este un chist simplu cu lichid (benign) sau un nodul solid care necesită biopsie;

Femei cu risc înalt: Femei care au mutații genetice sau cazuri de cancer mamar în familie pot asocia cele două investigații la recomandarea senologului.

În prima parte a acestui an, au fost realizate peste 1.300 de mamografii la SCJU Arad, în Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală. Aproximativ 700 de paciente au beneficiat de aceste mamografii.

După efectuarea investigațiilor, medicul radiolog a recomandat prelevarea de probe pentru un rezultat de certitudine în cazul a 33 de paciente.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: mamografie medic scju arad