În mai 2015, asocierea formată din firmele Aecom Inginieria SRL (lider de asociere) – Consitrans SRL – Search Corporation SRL începea revizuirea studiului de fezabilitate pentru pentru cei 68 de kilometri ai sectorului Sibiu – Făgăraș din Autostrada Brașov – Bacău. După șapte ani, proiectul nu era gata, iar CNAIR și Cositrans semnau în luna aprilie a acestui an al doilea act adițional prin care perioada de execuție a studiului de fezabilitate era prelungită până pe 31 decembrie 2022. Cu această păsuire s-au bătut toate recordurile în materie, având în vedere că pentru refacerea unui studiu de fezabilitate pentru un tronson de autostradă, cu lungimea de numai 68 km, CNAIR are nevoie de 7 ani și șase luni. Al doilea act adițional semnat între CNAIR și executantul proiectului a avut loc după ce în iunie 2020 mai fusese semnat unul care prevedea: „Perioada de implementare a Proiectului este de 74 de luni, respectiv între data de 1.05.2015 și 30.06.2021, la care se adaugă, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor”.
Bode și Drulă au luat-o cu promisiunile înaintea realizărilor
Deși CNAIR se pregătea să prelungească pentru a doua oară perioada de execuție a studiului, fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă declara la sfârșitul lunii martie că „de la Făgăraș la Sibiu este gata studiul de fezabilitate, a durat mult prea mult, este adevărat, dar iată, după cinci ani, este, în sfârșit, finalizat. În aprilie iese și acordul de mediu și vom licita pentru proiectări și execuție. Vorbim despre autostrada Sibiu – Brașov”. O declarație care se potrivea ca nuca în perete cu situația reală, iar ea venea după ce Lucian Bode promitea și el în 2020, pe vremea când era ministrul Transporturilor, că licitația pentru proiectare și execuție va începe în scurt timp.
Proiectul de revizuire a studiului de fezabilitate, cofinanțat din fonduri europene în proporție de 85%, costă 16,3 milioane de lei, fără TVA.
2,4 miliarde de euro, pentru A13
CNAIR a aviza luna aceasta varianta de traseu pentru A13 Braşov – Bacău, optându-se pentru varianta cu traseul cel mai scurt şi care implică și costuri de construcţie mai mici cu 165 de milioane de euro. Ruta aleasă va avea mai puţine tuneluri, mai puţine interacţiuni cu liniile electrice, mai puţine pasaje/poduri/viaducte, este agreată de unităţile administrativ-teritoriale pe unde va trece, are un impact mai redus asupra habitatelor şi asupra siturilor Natura 2000. Costul construcţiei propriu-zise pentru A13 Braşov – Bacău este estimat la 2,4 miliarde de euro. Guvernul a inclus autostrada în POT 2021-2027 (Programul Operaţional de Transport) pentru a putea primi finanțare.
Mai mult s-a stat decât s-a lucrat
Proiectul pentru refacerea studiului de fezabilitate al autostrăzii Sibiu – Făgăraș a fost scos la licitație în 2014, iar la acea vreme șoseaua era gândită ca un drum expres. Perioada de execuție a proiectului a fost limitată la numai 4 luni, un termen considerat de la început ca nerealist de către specialiști. Ulterior, CNAIR a revenit asupra perioadei, iar în aprilie 2015 era semnat contractul cu asocierea Aecom Inginieria SRL – Consitrans SRL – Search Corporation, termenul de execuție fiind de 17 luni. De aici, lucrurile încep să se complice, iar proiectul a fost suspendat un an, din lipsa finanțării. Ulterior, a apărut o serie de neînțelegeri între CNAIR și experții Jaspers (Joint Assistance to Support Projects in European Regions) privind traseul autostrăzii, astfel că de abia în 2019 au început foraje geotehnice pe traseu.