Jurnalul.ro Ştiri Observator Restricții pe A1 Sebeș - Sibiu și autostrada A10 Sebeș – Turda

Restricții pe A1 Sebeș - Sibiu și autostrada A10 Sebeș – Turda

de Redacția Jurnalul    |   

Restricții au fost impuse, în perioada marți - vineri, pe autostrada A1 Nădlac – Deva, din cauza unor lucrări.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi se efectuează lucrări de reparație la covorul asfaltic, care impun o serie de restricții de trafic pe autostrăzi, în județele Sibiu și Alba, astfel:

- Autostrada A1 sens Sebeș către Sibiu, între kilometrii 268+700 metri - 264+600 metri, în zona localității Săliște, județul Sibiu, este oprită circulația pe prima bandă și pe cea de urgență, până la ora 19.00

- Autostrada A10 sens Sebeș – Turda, între kilometrii 0+700 metri - 4+200 metri, în zona localității Sebeș, județul Alba, este oprită circulația pe prima bandă și pe cea de urgență, până la ora 19.00.

„Circulați cu viteză redusă în zona lucrărilor, semnalizați din timp intenția de schimbare a benzii de circulație și efectuați această manevră după o asigurare corespunzătoare”, transmite Infotrafic.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: autostrazi restricţii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri