Jurnalul.ro Auto Numărul de autoturisme noi înmatriculate în România a crescut în primele 7 luni ale anului cu 23%

Numărul de autoturisme noi înmatriculate în România a crescut în primele 7 luni ale anului cu 23%

de Redacția Jurnalul    |   

Numărul de autoturisme noi înmatriculate în România a crescut în iulie cu 12,6% faţă de perioada similară din 2022, în timp ce după primele şapte luni ale anului creşterea este de 23%, potrivit datelor ACAROM.

În iulie, au fost înmatriculate 13.630 unităţi, iar în perioada ianuarie-iulie 87.275 unităţi.

Din volumul total, 28.896 au fost autoturisme marca Dacia, în creştere cu 45% faţă de perioada similară de anul trecut, iar 6.605 au fost marca Renault, în urcare cu 25%, urmate de Toyota, cu 6.133 unităţi, şi Skoda, cu 6.076 unităţi.

În acelaşi timp, în iulie au fost înmatriculare pentru prima dată 25.855 de autoturisme second-hand, în scădere cu 10 %. Pe primele sapte luni din 2023, inmatricularile de autoturisme second hand inmatriculate pentru prima oara in Romania au totalizat 149.298 unități, în scadere cu 19,5%, scrie Ziarul Financiar.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: autoturisme înmatriculate
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri