Uneori, inima o ia razna, aleargă în galop cu sute de bătăi pe minut. Alteori, ea are pulsaţii prea lente, toate tulburările de ritm trebuie evaluate de cardiologi, cei care adoptă o anume strategie a tratamentului. Interviu cu medic primar doctor Gabriel Tatu Chiţoiu, preşedintele Societăţii Române de Cardiologie
Florin Condurăţeanu: - Şlagăr de mare succes al Corinei Chiriac, “Inimă, nu fi nebună!”. Pe unii îi auzi că zic: “mi-au descoperit tulburări de ritm, aleargă de nebună inima, ca în cântec”. Dar persistă o nedumerire, unii cu aritmii intră în tratament, alţii sunt lăsaţi să plece acasă, fără nicio reţetă cu medicamente. Unii cu fibrilaţie rămân în această tulburare intenţionat, altora li se aplică şocuri electrice cu defibrilatorul şi inima devine cuminte după ce este oprită câteva clipe. Cum risipim ceaţa de peste aceste situaţii, aparent contradictorii?
Dr. Gabriel Tatu Chiţoiu: - Păi, mi-aţi oferit o tulburare de ritm...de întrebări. Tulburări de ritm pot apărea şi pe o inimă bolnavă şi pe o inimă sănătoasă. Dacă testele arată că e sănătos cordul nu se prescrie nici un tratament. Dacă însă inima e bolnavă, a avut infarct, are maladii ale valvelor, cel cu fibrilaţie va trebuie să urmeze un tratament cu medicamente şi, urmându-l conştiincios, trăieşte bine merci. Când fibrilaţiile atriale s-au instalat de 24-48 de ore se încearcă scoaterea din fibrilaţie cu medicamente sau cu şocuri electrice, cu defibrilatorul. Acesta opreşte cordul câteva secunde după care el reporneşte resetat la ritm normal. Unii nu pot fi scoşi din fibrilaţie şi medicii decid să rămână în acea fibrilaţie. Există cazuri în care rămân definitiv în fibrilaţie. Ei trebuie să se trateze cu medicamente de reducere a ritmului cardiac, dar toată viaţa se vor trata şi cu anticoagulante. Încetinirea ritmului inimii crează riscul de a se forma cheaguri, care pornite spre inimă, spre creier aduc situaţii grave. Dar, din timp în timp, aceşti pacienţi în fibrilaţie permanentă şi sub anticoagulante trebuie să-şi facă analize de coagulare a sângelui pentru a nu deveni prea fluid şi a porni hemoragii.
F.C.: - Unii intră în alertă: “Iarăşi simt o extrasistolă...”.
Dr.G.T.C.: - Să lămurim şi obsesia asta cu extrasistolele. Extrasistola este o bătaie în plus, care apare înainte de timp, urmează o pauză, resimţită de oameni. Majoritatea oamenilor au 1-2 extrasistole pe zi. După mâncare, stomacul plin poate presa asupra diafragmei, sunt favorizate extrasistolele. Legat de alergarea inimii, cum ziceţi dumneavoastră, eu folosesc o comparaţie: una e să dai bice unui armăsar şi alta e să dai bice unei mârţoage. De asta nu se prescriu medicamente în cazul unui cord sănătos şi se trece la terapie când inima e bolnavă.
F.C.: - Unii sunt obsedaţi de pulsul inimii şi-l măsoară mereu. Care este ritmul normal al inimii?
Dr.G.T.C.- Ritmul normal este de 60-80 bătăi pe minut. Între 140 şi 220 este tahicardie, dar se poate ajunge şi la fibrilaţii mari 400-600, ele trebuie scăzute la 140 de bătăi, ca după urcarea unei scări. La 50 şi mai puţine bătăi se află cordul în bradicardie. La pulsaţii multe, este vorba de tahicardie paroxistică. Fibrilaţia din atrii se tratează, este fibrilaţie atrială, dar dacă fibrilaţia se desfăşoară în ventricule este periculoasa fibrilaţie ventriculară, contracţiile sunt atât de multe încât nu se mai umplu ventriculele cu sânge, apare un fel de viermuială ineficientă, care riscă să ducă la stop cardiac. Atât ritmul ridicat, dar şi ritmul prea lent, bradicardia produc o irigare insuficientă cu sânge, ischemia.
În tulburările de ritm, stimulii electrici se propagă greşit pe trasee anormale în cord. Se impune în unele cazuri ablaţia, se intră în inimă cu o sondă şi prin nişte unde de înaltă frecvenţă se “topesc” aceste canale de transmisie anormale.