Jurnalul.ro Ştiri Vremea Averse, vijelii și grindină în nordul, nord-vestul și centrul României

Averse, vijelii și grindină în nordul, nord-vestul și centrul României

de Redacția Jurnalul    |   

Meteorologii avertizează că vor fi averse vijelii și grindină în mai multe zone din nordul, nord-vestul și centrul României. Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Avertizarea este valabilă joi, în intervalul orar 10.00-23.00.

„În intervalul menționat, în Maramureș, vestul Transilvaniei, nordul Crișanei și local în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali vor fi averse și cu caracter torențial, descărcări electrice și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp (1 – 3 ore), cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp”, scrie în avertizarea meteorologică.

Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și în restul teritoriului, avertizează meteorologii.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: averse vijelii grindină
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri