Jurnalul.ro Ştiri Politică Avertismente şi sarcini pentru liderii PSD

Avertismente şi sarcini pentru liderii PSD

de Adrian Ilie    |   

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a convocat pe noii membri ai Biroului Permanent Naţional ai partidului într-o şedinţă informală la sediul central, în cadrul căreia i-a avertizat să nu folosească funcţiile obţinute pentru „proiecte personale” şi a anunţat că fiecare vicepreşedinte va primi responsabilităţi precise, în funcţie de expertiza fiecăruia dintre ei.

Un prim subiect de discuţie în noua conducere a partidului a fost stabilirea unui mod mai eficient de comunicare publică. „Vă sugerez să comunicaţi mult mai aplicat şi atunci când comunicaţi să spuneţi lucruri şi să nu mai avem situaţii în partid când colegi din conducere considerau că poziţiile pe care le-au ocupat în urma unor alegeri, a unor numiri au însemnat de fapt nişte oportunităţi pentru proiecte personale de imagine în dauna partidului”, i-a avertizat Liviu Dragnea pe noii lideri ai partidului. De asemenea, preşedintele partidului urmează să aibă discuţii cu fiecare dintre cei 16 vicepreşedinţi la finalul cărora vor fi trasate sarcini specifice pentru toţi. „O să fie o discuţie cu fiecare dintre ei, o să fie o discuţie şi cu ei, în ansamblu. O să stabilim pentru fiecare dintre ei un pachet minim de responsabilităţi (...) Toţi vor avea implicare în chestiunile generale, dar vor avea implicare în nişte chestiuni specifice, în funcţie de dorinţa şi expertiza fiecăruia”, a mai spus Dragnea. Acesta nu mai pare dispus să răspundă contestatarilor săi din partid şi care au pierdut la Congresul din 10 martie. „Eu nu mai am de gând să comentez prostii şi minciuni care au fost vehiculate şi rostogolite în spaţiul public, din păcate chiar de către unii dintre colegii noştri. Problema nu se pune care ne înfruntăm pe care în partid, misiunea noastră în conducerea partidului nu este să ne înfruntăm, ci să lucrăm împreună, să îndeplinim nişte obiective pe care oamenii le aşteaptă”, a mai spus pesedistul. Pe lângă chestiunile serioase, lui Dragnea i s-au cerut explicaţii de către presă pe o temă mondenă, legată de relaţia sa cu Irina Tănase şi cine ar putea fi naşul la nunta lor. „De multă vreme am observat că mulţi vor să fie naşul meu”, a ocolit Dragnea, cu viclenie, răspunsul. De altfel, premierul Dăncilă a lăudat-o şi ieri pe iubita lui Dragnea. „Este o domnişoară foarte decentă, foarte drăguţă, care a stat alături de noi şi a susţinut echipa PSD. Pe mine mă bucură acest lucru. E un om deosebit, o fată inteligentă, cu bun-simţ, modestă”, a spus primul-ministru. La rândul ei, Gabriela Firea a spus că o cunoaşte de mai multă vreme pe partenera de viaţă a lui Liviu Dragnea. „Am înţeles că Irina îl susţine foarte mult pe domnul Dragnea în toată activitatea, inclusiv politică, şi e normal, şi eu îmi susţin soţul”, a comentat Firea.

Subiectul candidatului la alegerile prezidenţiale este încă tabu în interiorul PSD, în pofida speculaţiilor apărute în presă legată de eventualitatea ca social-democraţii să-l susţină pe Călin Popescu Tăriceanu la scrutinul prezidenţial din 2019. „Nu vreau să discutăm în partid, şi am convenit cu toţii asta, despre o propunere de candidat pentru prezidenţiale”, a spus Dragnea.

 

 

Subiecte în articol: avertismente sarcini psd
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri