Jurnalul.ro Ştiri Vremea Avertizare de ULTIMA ORĂ de la ANM. Furtuni și ploi torențiale în 19 judeţe şi Capitala

Avertizare de ULTIMA ORĂ de la ANM. Furtuni și ploi torențiale în 19 judeţe şi Capitala

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit Codul portocaliu de ploi abundente până marţi la ora 10:00, 19 judeţe fiind afectate şi Capitala.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 3 iulie, ora 10:00 - 4 iulie, ora 10:00, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, pe parcursul zilei de luni (3 iulie) mai ales în Oltenia, Muntenia, sudul Banatului şi local în Transilvania şi Moldova, iar noaptea, cu precădere în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Moldovei.

Ploile vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, grindină.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare, în judeţele Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Covasna, Vrancea, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa şi Călăraşi, în municipiul Bucureşti şi în zona de munte a judeţelor Hunedoara, Alba, Sibiu şi Braşov se vor înregistra cantităţi de apă de 50 - 70 de litri/metrul pătrat şi pe arii restrânse peste 80 - 90 de litri/metrul pătrat, îndeosebi în judeţele Teleorman, Giurgiu, Olt, Argeş şi Vâlcea.

De asemenea, ANM a instituit Cod galben în Dobrogea, local în Moldova, Transilvania, sudul Banatului, vestul Olteniei şi nord-estul Munteniei unde se vor înregistra, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantităţi de apă de 25 - 50 de litri/metrul pătrat.

"În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj", spun meteorologii. www.agerpres.ro

Subiecte în articol: furtuna ploi torentiale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri