Jurnalul.ro Ştiri Vremea AVERTIZARE METEO nowcasting COD GALBEN de averse în 7 județe

AVERTIZARE METEO nowcasting COD GALBEN de averse în 7 județe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă după-amiază mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului pentru judeţele Cluj, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Tulcea şi Constanţa, valabile în următoarele ore.

Potrivit meteorologilor, până la ora 15,30, în judeţul Cluj, zona delimitată de localităţile Camarasu, Frata, Tritenii de Jos, Călăraşi, Turda, Iara, Gilău, Căpuşu Mare, Aghireşu, Cluj-Napoca, Jucu de Sus, Mociu se vor semnala frecvente descărcări electrice, ploi cu caracter de aversă ce vor cumula pe arii restrânse 20-25 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de dimensiuni mici şi mari.

De asemenea, tot până la 15,30, în nordul judeţului Argeş (zona localităţilor Băiculeşti, Dărmăneşti, Cândeşti, Câmpulung Muscel, Nucşoara), în nordul judeţului Dâmboviţa (zona localităţilor Fieni, Pucioasa, Moreni), în vestul şi nordul judeţului Prahova (zona localităţilor Brazii de Sus, Bărcăneşti, Plopeni, Câmpina, Slănic, Cormanic) şi în zona de munte a judeţului Buzău se vor semnala frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări ale vântului, averse de ploaie ce vor depăşi 15-20 l/mp.

Şi în nord-vestul judeţului Tulcea, zona delimitată de localităţile Măcin, Isaccea, Greci, până la 14,45, se vor semnala: averse, grindină de dimensiuni mici şi medii, descărcări electrice frecvente, intensificări de scurtă durată ale vântului.

Fenomene similare vor avea loc, până la 15,15, şi în sudul judeţului Constanţa, zona delimitată de localităţile Lipniţa, Dobromir, Ion Corvin, Adamclisi, Independenţa, Chirnogeni, Negru Vodă Amzacea, Pecineaga şi Limanu.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri