Jurnalul.ro Ştiri Externe Avocații suspectului principal al atacului terorist din clubul Bataclan, renunță să-și mai apere clientul

Avocații suspectului principal al atacului terorist din clubul Bataclan, renunță să-și mai apere clientul

Avocaţii lui Salah Abdeslam, suspectul-cheie în atentatele de la Paris din 13 noiembrie 2015, renunţă la apărarea clientului lor, au declarat aceştia miercuri într-un interviu pentru canalul de televiziune BFMTV, potrivit AFP.

"Am decis şi unul şi altul să renunţăm la apărarea" lui Abdeslam. Avem convingerea că el nu va vorbi şi că va recurge la dreptul la tăcere", a explicat avocatul francez Frank Berton, alături de colegul său belgian Sven Mary.

"În această situaţie, ce vreţi să facem? Am spus de la început, am avertizat că, dacă clientul nostru nu vorbeşte, noi vom renunţa la apărarea sa", a afirmat în continuare Frank Berton.

"Când ai sentimentul că eşti acolo doar pentru a face vizite sociale la închisoare, în acel moment trebuie luată o decizie", a adăugat avocatul Mary.

Inculpat pentru asasinate teroriste şi suspect-cheie în atentatele pariziene soldate cu 130 de morţi, Salah Abdeslam este ţinut în izolare de la 27 aprilie într-o închisoare din sudul Parisului şi plasat sub supraveghere video 24 de ore din 24.

Salah Abdeslam a încercat la Consiliul de Stat suspendarea acestui dispozitiv inedit în Franţa, dar cea mai înaltă instanţă administrativă a respins cererea sa la sfârşitul lunii iulie, invocând "caracterul excepţional al faptelor teroriste" pentru care acesta este urmărit, care "necesită să fie luate toate măsurile de precauţie".

Singurul membru încă în viaţă al comandoului de terorişti din 13 noiembrie 2015, Abdeslam refuză totodată să răspundă la întrebările magistratului antiterorist însărcinat cu ancheta cu privire la atacurile de la Paris şi Saint-Denis, o periferie a capitalei franceze. El şi-a exercitat dreptul la tăcere în timpul interogatoriului.

Nu se cunoaşte încă rolul exact al lui Abdeslam în seara zilei de 13 noiembrie 2015, notează AFP.

După ce a transportat cu maşina trei atentatori sinucigaşi care s-au aruncat în aer la Saint-Denis, unde avea loc un meci de fotbal Franţa-Germania pe Stade de France, el a rătăcit prin Paris, se pare, în cursul nopţii. A fost ajutat să părăsească Franţa a doua zi după atentate de doi amici ai săi veniţi din Belgia. AGERPRES

Subiecte în articol: salah abdeslam
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri