Avocatul Poporului a emis un set de recomandări adresate Ministerului Transporturilor, Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General al Poliției Române, care au ca scop reducerea numărului de accidente. Avocatul Poporului solicită introducerea de radare fixe între localităţi, pe autostradă şi în punctele din trafic cu cel mai mare pericol de accidente. Pentru administratorii drumurilor, instituţia recomandă montarea de parapete în zonele abrupte; repararea urgentă a drumurilor, pasajelor rutiere, podurilor și viaductelor aflate în stare de degradare; montarea de separatoare de sens, în special în curbe și în zonele în care se pot atinge viteze mari; dublarea semnelor de circulație, prin practicarea de marcaje rutiere vizibile pe carosabil. Avocatul Poporului mai cere identificarea rapidă a unor soluții pentru decongestionarea traficului în zonele în care acesta se blochează în mod frecvent, cel mai elocvent exemplu fiind DN1. Radare fixe au mai existat pe şoselele României, dar au fost desfiinţate în 2009, din cauza numeroaselor contestaţii depuse de şoferii amendaţi, după ce s-a constatat că încălcau legislaţia.