- Florian Saiu: Cine a fost omul Avram Iancu, care a fost contextul social-politic în care a acționat urmașul lui Horea și ce rol a jucat el în mișcarea (pașoptistă) de emancipare a românilor din Transilvania, stimate domnule Ioan-Aurel Pop?
- Ioan-Aurel Pop: Avram Iancu (1824-1872) a acționat pe linia și în contextul Revoluției de la 1848-1849 – numită și „Primăvara popoarelor” – și, din acest punct de vedere, a fost un european. A urmărit căderea vechilor rânduieli și trecerea la un alt regim, bazat pe respectarea drepturilor și libertăților democratice. Acestea erau, evident, individuale și colective. Cele mai avansate și mai general acceptate drepturi colective din Europa timpului priveau emanciparea națiunilor de sub asuprirea statelor (imperiilor) multinaționale. Iancu a voit libertate pentru toți oamenii, pentru toate popoarele, inclusiv pentru poporul său. La vârsta de 24 de ani, se situa între conducătorii Revoluției de la 1848-1849 din Transilvania, iar la 25 de ani era stăpânul Munților Apuseni, pe care-i transformase în Țară Românească și din punct de vedere politic și militar (căci, sub aspect etnic, erau țară românească). Iancu apărea ca un voievod, era numit „crai” și „crăișor” (apoi, în folclor și conștiința publică, „Craiul Munților”). Ca om politic, Iancu s-a adresat moților săi în termeni mobilizatori, cum se făcea peste tot în Europa Centrală de atunci: „Cereți vârtos să se șteargă iobăgia…”, adică supunerea.
Manevra ticăloasă a ungurilor
- Majoritatea românilor erau țărani iobagi ...
- Iar majoritatea stăpânilor de pământ erau nobili maghiari, ca pe vremea moșului său, Horea. Planurile Iancului (născut la Vidra de Sus, în județul Alba de azi) pentru reformarea societății și pentru emanciparea națiunii sale erau clare chiar din martie 1848, când a semnat, alături de colegii lui juriști, maghiari, sași și români din Târgu Mureș, un memoriu către împărat, crezând că vor putea merge împreună în lupta lor: „Ca român, semnez petiția cu condiția ca, în cazul când s-ar realiza drepturile poporului și egalitatea sa, să se asigure tuturor națiunilor de limbă felurită din Transilvania și Ungaria existența națională și limba maternă, iar eliberarea din iobăgie să se îndeplinească fără nici o despăgubire bănească, deoarece țăranii au plătit destul, chiar prea mult, timp de mai multe secole, de când nobilii le uzurpă nu numai drepturile civile, ci și pe cele sacre umane”. Programul Revoluției Române din Transilvania – la alcătuirea căruia a contribuit și mintea lui Avram Iancu – a devenit programul luptei de emancipare românească până la Marea Unire.
- Care a fost contextul social-politic al mișcării de la 1848-1849?
- Contextul a fost simplu și complicat în același timp: Iancu și românii lui au fost alături de toate popoarele din Imperiul Habsburgic în lupta pentru libertate, până când liderii unuia dintre aceste popoare – cel maghiar – au vrut să se substituie Habsburgilor și să refacă „Ungaria istorică”, cu o singură națiune, cea maghiară, care să-i cuprindă și pe români, croați, slovaci, sârbi, ruteni etc.; atunci Iancu a luat în mâini soarta poporului său, căutând sprijin undeva, acolo unde s-a putut atunci, adică la „drăguțul de-împărat”; acesta și consilierii săi au manevrat în așa fel lucrurile încât forța revoluției române – ca și a celorlalte revoluții – s-a măcinat treptat până la deznodământul tragic. Dezamăgirea Iancului a fost imensă și nu a ieșit niciodată din această dramă a vieții lui.
Auraria Gemina, legiunea care a organizat românește Apusenii
Care este povestea Legiunii Auraria Gemina? Cedăm cuvântul profesorului Ioan-Aurel Pop: „Organizarea militară a Transilvaniei românești (decisă la cea de-A Treia Adunare Națională de la Blaj, din septembrie 1848) trebuia să se facă după tipicul mișcării de emancipare a popoarelor europene, dar după model roman, adică după modelul celui mai important stat antic (pornit de la Roma), de unde ne veneau nouă, românilor, numele, obârșia și limba. Avram Iancu, prin școlile sale urmate în română (în satul natal, pe lângă biserică), în latină și maghiară (la Cluj mai ales, la Liceul Regesc), era avocat, un post-iluminist, un urmaș al Școlii Ardelene impregnat de idei romantice timpurii, iradiate dinspre curentul lansat de Johann Gottfried Herder”. Și? „Educația în spirit roman, prin care istoria românilor pornea «de la fondarea Urbei/ Romei» (ab Urbe condita), a condus generația de români transilvăneni de la 1848 (și, implicit, pe eroul nostru) la organizarea armatei, destinate inițial pentru întreg teritoriul țării, în tribunate, legiuni, centurii, decurii, conduse de tribuni, prefecți, centurioni, decurioni”.
Revoluție, nu contrarevoluție!
Impresionant! „«Nava amiral» a acestei armate (de 15 legiuni) era legiunea organizată de Iancu însuși (ca prefect), numită Auraria Gemina (amintind tradiția romană din Munții Apuseni de extragere a aurului din adâncuri), cu sediul la Câmpeni. Era o unitate formată din țărani instruiți și organizați militărește, în număr de cinci-șase mii. Această structură a reușit, pentru câteva luni, să dea o organizare românească regiunii Munților Apuseni. Ea s-a confruntat cu armata revoluționară maghiară, în războiul care s-a dezlănțuit între cele două revoluții. Firește, maghiarii – cu «priză» mult mai mare în Europa, fiindcă erau parte privilegiată a unui imperiu, catolici și protestanți, precum și urmași ai unui mare regat – au prezentat revoluția română drept contrarevoluție”.
Ce l-a ucis de fapt pe Avram Iancu
Cum a sfârșit Avram Iancu? S-a speculat mult în legătură cu ultimii lui ani de viață… „Noi, românii, suntem maeștri ai speculațiilor, mai ales când este vorba despre denigrări. Este destul să vedem cazul lui Mihai Eminescu, în ultima parte a vieții sale (între anii 1883 și 1889)”, a opinat Ioan-Aurel Pop. În continuare: „Avram Iancu a avut o gravă cădere nervoasă imediat după marea sa dezamăgire cauzată de atitudinea autorităților imperiale austriece și, mai ales, a împăratului Francisc Iosif. A fost o trădare evidentă a cauzei românilor și o încălcare a angajamentelor luate de aceste autorități și de tânărul suveran. Căderea nervoasă a devenit cu timpul o boală de nervi (psihică), dublată de alte boli, inclusiv fizice (trupești) și de patima alcoolului”.
Temperament vulcanic
Mai mult: „Iancu a avut din naștere un temperament vulcanic. Era, în marea parte a timpului, un om taciturn, liniștit, calm, dar, atunci când era provocat, izbucnea. Cea mai mare provocare nu era legată de jignirea persoanei sale, ci de ofensele aduse națiunii sale. Iar românii erau atunci o națiune disprețuită, socotită de multe dintre autorități «fără istorie» și «inferioară». Când auzea așa ceva, nu se putea abține. Dar nimic nu prevestea boala de mai târziu. Însă ofensele de acest fel și dezamăgirile s-au tot adunat. Strădaniile lui pentru buna organizare a vizitei împărătești în Munții Apuseni, arestarea și oribilele brutalități suferite în temniță (a fost și deținut pentru scurtă vreme) i-au dat lovitura de grație”.
Reculuri și reveniri
Mai precis? „Între 1849 și 1872, boala a avut reculuri și reveniri, cu agravare spre finalul perioadei. Însă poporul nu a păstrat amintirea unui om bolnav, ci a «craiului» înfrățit cu natura, care colinda prin munți și care doinea din fluier ca nimeni altul. Avram Iancu a refuzat orice onoare și funcție personală, cerând pentru națiunea română drepturi egale cu ale celorlalte națiuni transilvane. Poporul român a știut și a simțit acest lucru. Moții au reflectat toate acestea în «Doina Iancului» («De la brâu și-a scos cavalul/ Și-a vărsat în doină-amarul» sau «Iancu merge supărat/ Pentru-un hoț de împărat»)”. Potrivite versuri!
„Iancu nu va fi prezentat niciodată ca personaj pozitiv în anumite cercuri și țări”
Ce (mai) înseamnă astăzi pentru români Avram Iancu? Cum este perceput în prezent de unguri? Ioan-Aurel Pop este prompt: „Pentru români, Avram Iancu este unul dintre eroii lor naționali, dintre «părinții patriei», așa cum sunt Benjamin Franklin ori Thomas Jefferson pentru americani și cum au toate popoarele. Există oameni care se întreabă azi – evident, în spirit anistoric, «progresist», deconstructivist și post-modern – dacă Avram Iancu a fost erou pozitiv sau negativ”. Adică? „Firește, întrebarea este tendențioasă, în condițiile în care el a vrut să schimbe ordinea conservatoare a Imperiului Habsburgic, a Ungariei vremii, bazate pe discriminare națională și nedreptate socială. Iancu nu va fi prezentat niciodată ca personaj pozitiv în anumite cercuri și țări, așa cum Napoleon nu este nici azi lăudat în Marea Britanie, Germania, Rusia etc., așa cum Kossuth Lajos nu va fi idolatrizat nici de români, nici de croați, nici de slovaci, nici de sârbi, nici de ruteni (ucraineni)”.
„Adevărul istoric nu este la fel pentru toți”
Printre ultimele aprecieri: „Mulți unguri deduc din ceea ce învață la școală că Avram Iancu a fost un inamic al nației maghiare, pe când el a fost un inamic al asupririi exercitate de autoritățile ungare asupra românilor. Este o mare deosebire! Altminteri, eroul nostru vorbea și scria ungurește ca nimeni altul. A avut chiar iubite maghiare, cărora le-a scris epistole pătimașe”. După o scurtă pauză, Ioan-Aurel Pop a reluat: „Adevărul istoric nu este la fel pentru toți, fiindcă faptele și procesele istorice nu sunt apreciate identic. Asta nu înseamnă că adevărul istoric nu există sau că nu mai trebuie căutat și descoperit. Adevărul omenesc este unul relativ și parțial, dar real, absolut fiind doar adevărul divin”.
Un vizionar
Concluzia: „Avram Iancu a militat pentru libertatea tuturor popoarelor. El nu a cerut privilegii pentru români – care erau, conform recensămintelor austriece, două treimi din populația Transilvaniei – ci doar egalitate pentru națiunea română cu celelalte națiuni și recunoașterea limbii române drept limbă acceptată oficial, alături de maghiară și de germană. O asemenea egalitate avea să pretindă oficial și Europa civilizată, dar după multe decenii de la moartea chinuită a lui Iancu. Din acest punct de vedere, eroul nostru a fost un vizionar”.
„La vârsta de 24 de ani, Avram Iancu se situa între conducătorii Revoluției de la 1848-1849 din Transilvania, iar la 25 de ani era stăpânul Munților Apuseni”, Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române
„Iancu a avut din naștere un temperament vulcanic. Era, în marea parte a timpului, un om taciturn, liniștit, calm, dar, atunci când era provocat, izbucnea”, Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române
„Eroul nostru vorbea și scria ungurește ca nimeni altul. A avut chiar iubite maghiare, cărora le-a scris epistole pătimașe”, Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române
„Iancu merge supărat/ Pentru-un hoț de împărat”, versuri populare