Jurnalul.ro Cultură Teatru „Azi Cu Mozart”, coregrafie descifrată de Gigi Căciuleanu

„Azi Cu Mozart”, coregrafie descifrată de Gigi Căciuleanu

de Magdalena Popa Buluc    |   

Duminică, 28 februarie, ora 17:00, „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” prezintă la Ateneul Român „Azi Cu Mozart”.

Gigi Căciuleanu, deschizând larg ușa unei repetiții publice, își propune să descifreze pentru spectatori câteva fragmente din coregrafiile sale pe muzica irepetabilului Wolfgang Amadeus Mozart.

„Muzica lui W. A. Mozart este și va rămâne genială și pentru că este în ziua de “azi” așa cum a fost în fiecare epocă de-a lungul timpului. În mod sigur, aparține și viitorului pentru că se va preta nu numai să fie cântată și/sau jucată, ci și reinterpretată în modurile cele mai diverse, de către artiști cât mai diverși”, explică Gigi Căciuleanu, cel mai important coregraf român la ora actuală.

După cum spune Gigi Căciuleanu, se pretează “jocului” artistic (însă în niciun caz joacă!) Lelia Marcu-Vladu, dansatoare și asistentă coregrafică a spectacolelor trupei “Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” alături de „dansActorii”  Ana și Bogdan Iacob. Cuplul va evolua atât pe muzica lui Mozart, cât și pe o reinterpretare muzicală originală a acesteia, aparținând unui tânăr compozitor român, și anume Paul Ilea.

„Mesajul spectacolului “Azi Cu Mozart” este că W.A. Mozart, rămânând un unicat, este în același timp un fenomen universal și actual. Prin urmare, muzica sa nu este un produs închis, ci un drum liber deschis pentru interpretări și reinterpretări atât pentru "azi", cât și pentru viitor.  “Azi”, clipa prezentă, înseamnă nu numai actualizare, ci mai ales o perpetuă posibilitate de proiecție spre cele mai felurite și îndrăznețe RE-actualizări”, a precizat coregraful.

 

 

Subiecte în articol: Gigi Căciuleanu Azi Cu Mozart
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri